În 50 de ani nu vor mai exista zăcăminte de petrol exploatabile pe Terra, chiar dacă cererea de ţiţei nu va înregistra creşteri, anunţă, luni, Le Monde, citând un raport al HSBC, a doua bancă din lume. „Suntem convinşi că nu vor mai fi mai mult de 50 de ani de petrol”, a susţinut, într-un interviu, unul dintre specialiştii în economie globală ai HSBC, care a contribuit la realizarea studiului. Adaptarea la dispariţia treptată a petrolului va fi lungă, presiunea asupra carburanţilor fosili putând fi în acelaşi timp constantă şi dureroasă, deoarece preţul petrolului este sensibil la orice dezechilibru, cât de mic, între cererea şi oferta de energie, se arată în raport. „Există o soluţie”, potrivit HSBC, „dar este puţin probabil ca noile realizări în domeniul eficienţei energiei, precum şi dezvoltarea surselor energetice cu emisii reduse de carbon să se materializeze fără o presiune asupra creşterii şi mai puternice a preţurilor combustibililor fosili”. Alternativele, ca biocombustibilii şi petrolul de sinteză, obţinut din cărbune, ar compensa o scădere a producţiei convenţionale de petrol, dar numai în cazul în care preţul mediu al petrolului depăşeşte 150 dolari pe baril, arată raportul. În lipsa unor resurse energetice suficiente, Europa va fi „marele perdant”, menţionează studiul, avertizând că existenţa deficitului de petrol nu înseamnă că „ameninţarea încălzirii globale” se îndepărtează. HSBC se alătură, potrivit Le Monde, unei lungi liste de organizaţii şi personalităţi care au semnalat în ultima vreme riscurile unei grave penurii de petrol: Lloyd’s, Chatham House, Pentagon, Departamentul de Energie al SUA, Bundeswehr, directorul ştiinţific al Agenţiei Internaţionale a Energiei etc. HSBC subliniază că riscurile unui deficit de petrol persistă chiar şi în condiţiile în care cererea rămâne constantă, deşi, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), în 2011 cererea de petrol va creşte cu 1%, la 89,4 milioane de barili pe zi, faţă de 87,9 milioane de barili pe zi în 2010. Producţia mondială de petrol a atins deja maximul istoric, a consemnat AIE, ultimul său raport anual.