Madonna va începe, printr-un concert organizat în luna mai la Tel Aviv, cel de-al nouălea ei turneu mondial din carieră, care o va conduce pe artista americană prin Europa, apoi în America şi ulterior în Australia, unde artista nu a mai concertat de peste 20 de ani, au anunţat, marţi, organizatorii. „Turneul mondial 2012 al Madonnei începe pe 29 mai la Tel Aviv, în Israel”, a anunţat societatea de producţie Live Nation Entertainment pe site-ul ei. Madonna nu a mai susţinut un turneu mondial din 2008-2009, iar anunţul făcut de organizatorii de la Live Nation Entertainment vine într-o perioadă în care artista americană este intens mediatizată, mai ales după ce a anunţat că îşi va lansa pe 26 martie şi un nou album, intitulat „MDNA”. De la începutul carierei sale, care s-a produs în urmă cu peste 30 de ani, celebra cântăreaţă a vândut peste 300 de milioane de albume şi a câştigat şapte premii Grammy, considerate cele mai prestigioase distincţii din industria muzicală americană. Ea a regizat filmul „W.E.”, care rulează în această perioadă pe marile ecrane europene, despre povestea de dragoste dintre regele Edward al VIII-lea – devenit duce de Windsor după abdicarea sa – şi americana Wallis Simpson. Madonna a lansat şi o linie vestimentară în noiembrie 2011.