Mihai Ghimpu a fost reales preşedinte al Partidului Liberal
Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, a fost reales duminică în funcţia de şef al Partidului Liberal prin votul celor peste 2.000 de delegaţi participanţi la cel de-al treilea congres al partidului, care au adoptat şi programul partidului, prin care îşi propun aderarea la NATO. O altă candidatură înaintată la şefia partidului a fost cea a primarului capitalei moldovene, Dorin Chirtoacă, nepotul preşedintelui liberal, care a fost recomandat de către un delegat ca fiind „o pasăre ce cântă mai bine” ca Mihai Ghimpu. Ulterior, Dorin Chirtoacă și-a retras candidatura în favoarea actualului președinte PL spunând: „Da, am pus și eu umărul. Dar cea mai mare povară a dus-o Mihai Ghimpu. Ideile domniei sale au început să prindă contur. Să-l reconfirmăm în funcția de președinte al Partidului Liberal pe Mihai Ghimpu!”. Cu majoritate de voturi, Mihai Ghimpu a fost reales în funcţia de preşedinte al PL pentru un nou mandat de patru ani. „Puterea unui preşedinte este în puterea membrilor”, a comentat Ghimpu. El a mulțumit delegaților pentru încredere: „Sunt mai multe persoane pregătite, capabile să devină președinte al partidului. Am discutat acest subiect la partid și decizia colegilor a fost că sunt cel mai tânăr. Nu este o decizie ușoară pentru mine. Ne revine o mare responsabilitate. Suntem cei în care oamenii au încredere că la putere pot fi și cei incoruptibili. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit schimbarea. Mulțumesc pentru încredere”. Anterior, Mihai Ghimpu declarase că va candida pentru un nou mandat, dacă va fi propus de colegi. În acelaşi timp, el a spus că se simte obosit şi a dat de înţeles că s-ar retrage de la conducerea partidului. „Am obosit, totuşi, sunt din 1988 în politică. Aş vrea să mă odihnesc şi eu, să mă ocup de grădină mea de la Coloniţa. Pe de altă parte, am nişte angajamente asumate pe care trebuie să le duc la bun sfârşit”, s-a plâns Ghimpu, evitând să spună dacă este gata să-i cedeze fotoliul de preşedinte nepotului său, primarul Dorin Chirtoacă. „Congresul va decide. Aici nu e prin testament, ci prin vot”, a adăugat liderul PL. Majoritatea delegaţilor au acceptat, apoi, propunerea lui Ghimpu ca PL să aibă trei prim-vicepreşedinţi – Dorin Chirtoacă, Anatol Şălaru şi Ion Hadârcă – şi patru vicepreşedinţi: deputaţii Corina Fusu, Boris Vieru,Valeriu Munteanu şi consilierul prezidenţial Vlad Lupan. În funcţia de secretar general a fost reconfirmat deputatul Oleg Bodrug. Congresul a adoptat şi programul partidului. Astfel, PL se declară un partid de dreapta, „ancorat doctrinar în familia liberalismului european”. PL pledează pentru „eliminarea tuturor consecinţelor nefaste ale regimului comunist, inclusiv doctrina, ideologia şi simbolistică totalitară”. Obiectivele generale ale PL sunt aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi la NATO. În discursul rostit în faţa delegaţilor, Mihai Ghimpu l-a lăudat pe Dorin Chirtoacă, declarându-se convins că acesta va câştiga din nou Primaria Capitalei. „Drapelul PL şi la algerile locale din 2007, şi la parlamentarele din 2009 a fost şi rămâne Dorin Chirtoacă. În afară de alegerile în toată ţara din 2011, vom câştiga din nou funcţia de primar general. Mirosul din oraş a dispărut şi putem gândi liber”, a spus Ghimpu. La congresul liberalilor moldoveni au fost prezenţi şi invitaţi din România, printre care vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, Gheorghe Flutur, europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Buşoi, senatorii PDL Viorel Badea, Mihaela Popa, Dumitru Oprea, secretarul de stat Eugen Tomac, viceprimarul de Iaşi, primarul de Bacău, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal din România şi alţii. Potrivit vicepreşedintelui PL, Corina Fusu, la congres au fost invitaţi şi ceilalţi trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) – Vlad Filat, Marian Lupu şi Serafim Urechean. Niciunul dintre ei nu a venit însă la congresul liberalilor.





Lasă un răspuns