Consulatul României de la Chişinău, precum şi cele nou deschise, de la Cahul şi Bălţi au fost luate cu asalt zilele acestea de tineri basarabeni care vor să-şi depună dosarele pentru a învăţa în România. După Chişinău şi Cahul, la Consulatul României din Bălţi s-au format vineri cozi, relatează ProTV Chişinău. Peste 500 de tineri din nordul ţării şi-au depus dosarele pentru admiterea în instituţiile de învăţământ din România. Totuşi, dacă la centrele de admitere din Cahul şi Chişinău a fost mare îmbulzeala, la Bălţi fiecare şi-a ştiut locul. Cei care nu au reuşit să ajungă vineri, mai pot depune actele doar sâmbătă, la centrul deschis în sediul Universităţii Alecu Russo. Tinerii spun că în Moldova ar avea mai puţine şanse să înveţe la buget. În plus, bursa oferită de statul român este mai mare decât cea din Moldova. Comisia din nordul Moldovei va primi dosarele şi sâmbătă, iar rezultatele admiterii vor fi afişate după 20 august pe site-ul Ministerului Educaţiei de la Bucureşti. România oferă 5.000 de burse pentru basarabeni în anul şcolar 2010-2011. Pe lângă cele 2.150 de burse acordate în acest an cetăţenilor Republicii Moldova de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România au mai fost acordate suplimentar, prin Hotărarea Guvernului nr. 731/22.07.2010, încă 2850 de burse (fără plata taxelor de şcolarizare, cu şi fără bursă) în cadrul instituţiilor de învăţământ liceal, universitar şi postuniversitar din România, conform Metodologiei privind defalcarea locurilor de şcolarizare pentru cetăţenii de origine română din Republica Moldova, în învăţământul de stat din România, în anul şcolar/universitar 2010-2011.