Fostul director Gelsor Nicolae Popa a fost adus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, pentru a fi audiat în procesul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat că l-ar fi ajutat financiar în timpul şederii sale în Indonezia, şedinţa fiind secretă. Tot la termenul de vineri al procesului în care Vîntu este judecat alături de şoferul său, Alexandru Stoian, şi de omul de afaceri Octavian Ţurcan, au fost reaudiate fosta soţie a lui Nicolae Popa, Anca Căciulă, şi fiica celor doi, Ioana Popa. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 16 septembrie. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, pe 12 octombrie 2010, de procurorii Parchetului General, pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa, alături de Octavian Ţurcan şi de Alexandru Stoian. Vîntu şi Stoian sunt acuzaţi că l-au sprijiit pe Nicolae Popa, făcând demersuri pentru îngreunarea procedurilor de extrădare din Indonezia, potrivit Parchetului General. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a reieşit că, în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Sorin Ovidiu Vîntu a transmis din totalul sumei anuale de 200.000 de euro, convenite cu Nicolae Popa, două tranşe de 50.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, se arată în comunicatul citat. Procurorii spun că suma îi era necesară lui Nicolae Popa  pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie. Totodată, din cercetări a mai rezultat că, în acest scop, Vîntu a identificat şi  modalităţile concrete de transfer al banilor, menite  să prevină identificarea tranzacţiilor şi persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro a fost pus în executare de către Octavian Ţurcan. De asemenea, din probele administrate a mai rezultat că, pe 11 noiembrie 2009, Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, a transmis o altă tranşă, de 20.000 de euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de care Nicolae Popa avea nevoie pentru a nu fi descoperit de autorităţile judiciare, se arată în comunicatul Parchetului General. Mai mult, după arestarea, pe 2 decembrie 2009, a condamnatului Nicolae Popa de către autorităţile judiciare indoneziene, Vîntu şi Stoian au desfăşurat acţiuni de sprijinire a acestuia, cu scopul îngreunării procedurii de extrădare în România. „Sprijinul s-a concretizat în demersuri de îngreunare a  procedurilor de extrădare, pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare şi a-l ajuta să rămână în Indonezia”, potrivit Parchetului General.