Preşedintele american Barack Obama a încurcat joi, de două ori, Irakul cu Afganistanul, în timpul unui interviu acordat pe YouTube. El a declarat că Statele Unite vor retrage toate trupele combatante din Afganistan până la sfârşitul lui 2011 şi că operaţiunile de luptă din această ţară s-au încheiat, ceea ce este valabil, de fapt, pentru Irak. Nu este clar dacă Obama şi-a dat seama de greşeală. El a afirmat ulterior, corect, că SUA vor începe retragerea forţelor din Afganistan în luna iulie şi că obiectivul este predarea completă a responsabilităţii securităţii către guvernul afgan în 2014. Interviul de 40 de minute acordat pe YouTube face parte din ofensiva de comunicare a Casei Albe după discursul despre starea naţiunii, ce include şi o serie de evenimente în cursul cărora înalţi oficiali din administraţie au vorbit cu populaţia despre politicile prezentate. Întrebările pentru preşedinte au variat de la cele de ordin personal, precum ce îi va oferi Primei Doamne de Sfântul Valentin, până la subiecte politice, de exemplu cât va plăti administraţia pentru propunerile sale, de ce medicamentele care se eliberează numai cu reţetă sunt atât de scumpe şi cum justifică preţul a două războaie, inclusiv pierderile de vieţi omeneşti. În ceea ce priveşte cele două războaie pe care le-a moştenit administraţia sa, Obama a declarat că scopul în Afganistan este distrugerea reţelei teroriste care a organizat atentatele din 11 septembrie şi a dat asigurări că sunt făcute progrese în acest sens. El a vorbit apoi despre Irak şi a evocat eforturile administraţiei sale de a retrage toate trupele combatante până la sfârşitul anului. În acest răspuns preşedintele a încurcat cele două ţări. În ceea ce priveşte alte subiecte abordate, precum planurile pentru educaţie, creştere economică şi reforma migraţiei, Obama a repetat multe dintre propunerile făcute în discursul despre starea naţiunii. Tot joi, vicepreşedintele american Joe Biden a răspuns la întrebări ale populaţiei într-un interviu pe Yahoo. Anterior, alţi patru înalţi oficiali au participat la discuţii online şi au răspuns la întrebări adresate pe Facebook şi Twitter. Un astfel de demers este fără precedent şi reflectă dorinţa administraţiei de a se asigura că mesajele sale ajung la populaţie, în special la americanii tineri, care reprezintă baza electoratului său. „Cred că este o metodă de a aduce oamenii puţin mai aproape de deciziile care se iau aici, la Washington”, a declarat joi secretarul de presă al Casei Albe, Robert Gibbs.