Peste 300 kg de peşte au fost confiscate în Deltă
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică au confiscat 300 kg de peşte şi bunuri în valoare de 65.000 de lei, în urma controalelor efectuate în perioada 20 septembrie-1 octombrie, informează IGPR printr-un comunicat remis sâmbătă. Acţiunea a vizat combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii au constatat 13 infracţiuni, au depistat în flagrant 14 persoane suspecte, au aplicat două sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 65.000 de lei, potrivit comunicatului IGPR. Astfel, poliţiştii au confiscat peste 300 de kg. de peşte proaspăt (107 kg specia babuşcă, 60 kg specia caras, 50 kg specia plătică, 43 kg specia şalău, 35 kg specia somn, 14 kg alte specii). De asemenea, au fost ridicate bunuri folosite la comiterea de infracţiuni, respectiv 32 de plase de pescuit monofilament, în lungime totală de 1.600 m, 12 plase de pescuit din fir textil, în lungime totală de 600 m, 1 prostovol, 1 dispozitiv electric, 1 acumulator electric, 5 ambarcaţiuni, 4 motoare de ambarcaţiuni, 3 rezervoare de ambarcaţiuni, 4 rame, dar şi 1 autoturism, se mai arată în comunicat. De asemenea, în perioada 28 – 30 septembrie, poliţişti din judeţele Mureş, Bacău şi Gorj au acţionat pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos, se precizează în acelaşi comunicat. În urma controalelor, au fost constatate două infracţiuni şi aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei. Totodată, au fost confiscaţi peste 90 de metri cubi de material lemnos (din care 66 de metri cubi de cherestea răşinoase), în valoare de aproximativ 28.000 de lei. Joi, 30 septembrie a.c., poliţişti ai Postului de Poliţie Căpreni din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj l-au identificat pe S.F., de 24 de ani, din judeţ, care a tăiat şi sustras material lemnos din pădurea administrată de Ocolul Silvic Turceni. Materialul lemnos, în valoare de 680 de lei, a fost lăsat în custodia O.S. Turceni. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 46/2008 – Codul Silvic. Cu două zile în urmă, pe timp de noapte, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău au depistat în trafic, în municipiul Bacău, un tractor cu semiremorcă, încărcată cu materiale lemnoase. În urma verificărilor, s-a constatat că documentul de însoţire prezentat de conducătorul auto, Ş.I. de 54 de ani din Judeţul Suceava, nu corespunde prevederilor legale. S-a stabilit că cel în cauză efectua un transport de 32 de metri cubi de cherestea răsinoase (rigle şi dulap) între două puncte de lucru ale unei societăţi comerciale, din Judeţul Suceava în Judeţul Bacău, pentru care nu a eliberat aviz de însoţire secundar conform HG. 996/2008 şi Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Astfel, s-a dispus măsura sancţionării societăţii în cauză, cu amendă în valoare de 10.000 de lei şi confiscarea cantităţii de material lemnos în valoare de 12.800 lei, care a fost predată O.S. Bacău în vederea valorificarii. În ziua de 28 septembrie a.c., poliţişti de la Compartimentul de prevenire şi combatere a delictelor silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Mureş şi I.T.R.S.V. Braşov, au organizat şi executat o acţiune la care au fost cooptate şi posturile de poliţie din zona Văii Gurghiului. În urma activităţilor desfăşurate, în jurul orelor 16.30 a fost oprit în trafic un autotren condus de către M.I. din municipiul Tg. Mureş. În urma verificării documentelor care însoţeau transportul, respectiv avizul de însoţire primar emis de o societate comercială, s-a stabilit că încărcătura – 34 metri cubi de cherestea din răşinoase, avea ca destinaţie Oraşul Corabia Judeţul Olt. Materialul lemnos a fost achiziţionat de la diferite persoane fizice din Judeţul Mureş, iar avizul de însoţire a fost eliberat fictiv, de către administratorul societăţii. În cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto, cu suma de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010. Totodată, a fost confiscat materialul lemnos, în valoare de 13.600 de lei. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a activităţii infracţionale.




Lasă un răspuns