Premierul britanic David Cameron şi-a întrerupt vacanţa în Italia şi va prezida o reuniune de urgenţă la Downing Street, în urma violenţelor care afectează  Marea Britanie. Şi liderul laburist Ed Miliband se întoarce la Londra din vacanţă. Guvernul britanic a precizat că David Cameron s-a întors în capitală marţi dimineaţă. El se va întâlni cu secretarul de interne Theresa May şi cu şeful în exerciţiu al Scotland Yard, Tim Godwin, înainte de a precizat o reuniune a comitetului de urgenţă COBRA, la ora locală 9.00 (11.00 ora României). La rândul lor, vicepremierul Nick Clegg şi primarul Londrei, Boris Johnson, şi-au scurtat concediile pentru a se întoarce la Londra. Între timp, violenţele din Marea Britanie s-au extins în afara Londrei, o serie de incidente înregistrându-se şi la Bristol şi Liverpool. Poliţia din Londra a anunţat că 334 de persoane au fost arestate şi 69 au fost puse sub acuzare în capitală. Comandantul Christine Jones a subliniat că evenimentele sunt de nescuzat. „Vieţile unor oameni obişnuiţi au fost răsturnate de aceste jafuri”, a adăugat ea. „Poliţia metropolitană se va asigura că persoanele responsabile pentru aceste acţiuni vor fi arestate”, a dat asigurări oficialul. În al doilea oraş ca mărime al ţării, Birmingham, au fost făcute circa 100 de arestări. Luni s-au înregistrat violenţţe şi jafuri în numeroase cartiere londoneze, precum Newham, Lewisham, Bethnal Green, Peckham, East Dulwich şi Clapham. Circa 1.700 de ofiţeri suplimentari au fost desfăşuraţi în capitală. Manifestaţiile au izbucnit, după moartea suspectului Mark Duggan în urma unui incident armat cu poliţia. Rezultatele testelor balistice desfăşurate după incidente urmează să fie date publicităţii marţi. Violenţele au început sâmbătă noaptea în Tottenham, unde poliţiştii au fost atacaţi, iar două maşini de poliţie şi un autobuz au fost incendiate. Incidentele s-au înregistrat după un protest paşnic organizat ca răspuns la moartea lui Duggan. A urmat apoi o a doua noapte de violenţe şi în alte părţi ale capitalei britanice, inclusiv la Enfield lângă Tottenham şi Brixton, în sudul Londrei.