Asociaţia Municipiilor din România (AMR) va depune un proiect de lege prin care să se acopere vidul legislativ în ceea ce priveşte interzicerea comercializării produselor etnobotanice, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele organizaţiei, primarul Iaşiului Gheorghe Nichita. „În momentul de faţă, fiecare primar face după cum îl taie capul pentru a interzice produsele etnobotanice. Din păcate, actele normative existente sunt, în prezent, încă permisive şi din acest motiv trebuie să ne implicăm noi, primarii”, a declarat Nichita, în conferinţă de presă. Nichita a precizat că a fost contactat de mai mulţi primari din Moldova care i-au solicitat documentele elaborate pentru interzicerea comercializării produselor etnobotanice în Iaşi, după ce acesta a emis o dispoziţie pentru anularea temporară a autorizaţiilor „magazinelor de vise” şi a iniţiat un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local (CL) Iaşi. „În calitatea mea de prim-vicepreşedinte al AMR, am făcut adresă astăzi (miercuri) către AMR pentru a putea să scriem un proiect de lege privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice”, a mai spus primarul, adăugând că propunerea legislativă va fi înaintată parlamentarilor de către AMR. În proiectul de hotărâre pentru şedinţa CL de la sfârşitul acestei luni, Nichita propune interzicerea comercializării substanţelor etnobotanice la o distanţă mai mică de 1.000 metri de şcoli, universităţi, cămine, cantine, instituţii de cultură, tabere şcolare, baze şi complexe cultural-sportive, palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor, parcuri publice, lăcaşe de cult, instituţii publice, locuri de agrement şi distracţii, gări şi autogări. Potrivit proiectului de hotărâre, se interzic toate plantele, produsele vegetale şi substanţele care ar putea avea efecte similare preparatelor stupefiante sau psihotrope. De asemenea, se interzic şi substanţele care pot fi asemănate cu medicamentele sau suplimentele alimentare fără ca ele să fie autorizate sau, după caz, notificate şi înregistrate conform prevederilor legale. Consilierii locali ai PNL Iaşi au criticat iniţiativa primarului Nichita, subliniind că proiectul este lacunar şi nu va avea efectele scontate. Potrivit liderului consilierilor PNL, Ficu Anghel, proiectul nu este fundamentat profesionist şi este deficitar atât ca formă cât şi conţinut. „Acest proiect este confuz şi lasă loc arbitrariului. Nu ştim exact căror produse şi substanţe le este interzisă comercializarea. Cei care îl vor pune în aplicare vor putea aplica sancţiuni unui magazin naturist, unui magazin gen plafar sau chiar, în exces de zel, şi unui simplu magazin alimentar sau club, fiind ştiut că şi taurina sau cofeina au efecte euforice şi psihotrope”, a susţinut liberalul Anghel. Potrivit acestuia, o altă deficienţă a proiectului constă în faptul că nu se stipulează măsurile drastice ce vor fi luate în caz de nerespectare, în condiţiile în care cadrul legislativ naţional actual este lacunar. În opinia liberalilor, un astfel de proiect ar trebui să conţină prezentarea enumerativă a produselor, reguli foarte strice care să pună efectiv în dificultate acest tip de comerţ, interdicţia de a comercializa către minori, comercianţii să fie obligaţi să angajeze persoane cu studii de specialitate, iar fiecare produs să aibă buletin de analiza emis de către laboratoarele autorizate.