România a avut anul trecut un deficit al balanţei comerciale de aproape un miliard de euro cu Rusia, în timp ce deficitul comercial la nivel comunitar a fost de aproape 50 miliarde euro, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat. Astfel, România a exportat în 2009 pe piaţa rusă produse în valoare de 515 milioane euro, în timp ce importurile s-au cifrat anul trecut la 1,5 milioane euro, conform datelor biroului european de statistică. Potrivit sursei citate, nivelul exporturilor României în Rusia a crescut faţă de anul 2000, când a exportat produse în valoare de 97 milioane de euro. De asemenea, valoarea importurilor a crescut cu 284 milioane de euro faţă de 2000, când au fost importate mărfuri în valoare de 1,2 miliarde euro. La nivelul UE, exporturile către Rusia au crescut de la 22,7 miliarde euro în 2000, până la 65,6 miliarde euro în 2009, în condiţiile în care importurile statelor Uniunii au crescut de la 63,7 miliarde euro, la 115,4 miliarde euro între 2000 şi 2009. Prin urmare, deficitul comercial al blocului comunitar în raport cu Rusia a crescut de la 41 miliarde euro în 2000, la 73 miliarde euro în 2008, dupa care a înregistrat o scădere până la 50 miliarde euro în 2009. În 2009, Rusia a fost al treilea cel mai important partener comercial al Uniunii Europene, după Statele Unite si China, cu 6% din exporturile Uniunii şi 10% din importuri.

Majoritatea statelor membre ale Uniunii au înregistrat deficite în schimburile comerciale cu Rusia în 2009. Astfel, cele mai mari deficite au fost înregistrate în Olanda (-9,5 miliarde euro), Italia (-5,6 miliarde euro), Polonia (-5,5 miliarde euro) şi Franţa (-4 miliarde euro). În schimb, cele mai mari excedente în schimburile comerciale cu Rusia au fost înregistrate de Austria (700 milioane euro) şi Danemarca (600 milioane euro).

Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, Germania a fost cel mai mare exportator către Rusia din 2009, cu bunuri exportate în valoare de 20,5 miliarde euro, respectiv 31% din totalul mărfurilor, urmată de Italia (6,5 miliarde euro, respectiv 10% din totalul exporturilor), Franţa (5 miliarde euro, respectiv 8%) şi Olanda (4,7 miliarde euro, respectiv 7%). Cei mai mari importatori din Rusia în 2009 au fost Germania (cu 23,7 miliarde euro, respectiv 20% din importuri), Olanda (14,2 miliarde euro, respectiv 12% cu menţiunea că această ţară suferă de aşa numitul „efect Rotterdam”, care reprezintă o supra-evaluare a exporturilor din Rusia, deoarece portul olandez este un punct principal de intrare al mărfurilor străine în Europa, care sunt redistribuite mai apoi, ca exporturi interne între naţiunile UE, ceea ce afectează statisticile), Italia (12,1 miliarde, respectiv 10%), Polonia (9,1 miliarde euro, respectiv 8% din importurile Uniunii) şi Franţa (9 miliarde euro, respectiv 8%). Dintre exporturile către Rusia în 2009,  85% au fost reprezentate de bunurile industriale, în timp ce trei sferturi din importuri au fost reprezentate de energie. Principalele produse exportate de statele membre UE către Rusia au fost medicamentele, aeronave, autovehicule şi telefoane mobile, în timp ce principalele importuri au fost reprezentate de produse petroliere, gaze naturale şi cărbuni. În 2009,  blocul comunitar a exportat servicii în valoare de 18,5 miliarde euro şi a beneficiat de servicii totalizând 10,9 miliarde euro, din care a rezultat un excedent de 7,6 miliarde euro în comerţul cu Rusia. Surplusul comercial din 2009 al UE s-a datorat, în mare parte, turismului (2,5 miliarde euro), serviciilor financiare (1,6 miliarde euro) ,domeniului IT (1,1 miliarde euro) şi altor activităţi de afaceri (2,1 miliarde euro).