România continuă dotarea armatei cu avioane F-16
Două avioane de luptă F-16 aparţinând trupelor americane din Italia au aterizat sâmbătă pe Aeroportul Băneasa din Capitală, urmând să fie expuse la salonul de armament Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2010, unde şi-au anunţat participarea peste 180 de firme de profil din întreaga lume. Aeronavele F-16 au venit din localitatea italiană Aviano, după un zbor de aproximativ o oră şi jumătate. „Zborul a fost în regulă. Am zburat de la Aviano, din Italia, iar vremea a fost minunată şi am ajuns aici cu bine”, a declarat Nate Aester, unul dintre piloţii americani ajunşi la Bucureşti. Avioanele americane aduse în România sunt mult mai moderne decât cele care fac obiectul ofertei Guvernului SUA pentru dotarea Forţelor Aeriene Române cu avioane multirol. Astfel, cele două F-16 sunt model block 40 fiind fabricate în 1989, spre deosebire de modelul block 25 oferit României, care datează de la sfârşitul anilor 1970. „Acesta este un model de avion F-16 block 40 CM. Este unul dinte cele mai bune avioane F-16 pe care le avem, pentru că a fost modernizat. El a fost fabricat în anul 1989. Este foarte uşor de pilotat, foarte confortabil, manevrabil şi versatil, în ceea ce priveşte atacurile la sol sau în aer”, a mai spus pilotul american de F-16. Avioanele F-16 Fighting Falcon nu vor face demonstraţii aeriene la Bucureşti, urmând doar să fie expuse în dispozitiv static şi fără armament. În schimb, la expoziţie vor executa zboruri avioanele Ministerului Apărării Naţionale, respectiv MiG 21 LanceR şi IAR 99 Şoim. La expoziţia de armament BSDA 2010 ar fi trebuit să participe şi ceilalţi doi competitori ai F-16 în România, respectiv avionul Jas 39 Gripen şi Eurofighter Typhoon, însă reprezentanţii companiilor producătoare şi-au anulat în ultimul moment prezenţa la eveniment, din cauza deciziei CSAT privind achiziţia a 24 de avioane F-16 second hand. Iniţial, SAAB, producătorul suedez al Jas 29 Gripen, folosit de către Forţele Aeriene Suedeze, ale Cehiei şi Ungariei, îşi anunţase participarea la expoziţie cu un display static şi aerian. Cele două avioane Gripen ar fi trebuit să fie aduse la Bucureşti din Ungaria. De asemenea, a 4-a generaţie de Eurofigter Typhoon, aflate deja în dotarea forţelor aeriene ale Marii Britanii, Germaniei, Spaniei, Italiei, Austriei şi ale Emiratelor Arabe Unite, trebuia să facă o demonstraţie de zbor, totul fiind însă anulat din cauza deciziei CSAT. „Ne-am fi dorit ca toate firmele care produc avioane să participe la această expoziţie. Suntem foarte dezamăgiţi că SAAB şi Eurofighter nu au mai dorit să vină la Bucureşti”, a declarat Justin Webb, preşedintele TNT Production – organizatorul evenimentului.
1,3 miliarde de dolari, costul primului avion F-16 pentru România
În următorii trei ani, toate avioanele Mig 21 Lancer ale Armatei Române vor fi retrase din exploatare, întrucât le expiră resursa de zbor. Ele vor fi înlocuite cu avioane F-16, în urma deciziei CSAT din martie, care va fi supusă aprobării Parlamentului. Astfel, primele avioane americane care vor intra în dotarea Forţelor Aeriene ale României vor fi 24 de aeronave F-16 Block 25, folosite anterior de Forţele Aeriene ale SUA. Cele 24 de avioane F-16 block 25 ce fac parte din primul lot sunt fabricate în urmă cu 30 de ani şi ar urma să intre în ţară în 2013. Potrivit MApN, avioanele sunt oferite gratuit de către Guvernul American, dar modernizarea lor va costa România aproximativ 1,3 miliarde de dolari. Această sumă include şi logistica necesară şi pregătirea piloţilor. În cea de-a doua etapă, România va achiziţiona 24 de avioane F-16 block 50-52, fabricate în urmă cu 20 de ani, iar în ultima etapă- 24 de aparate F-35 de ultimă generaţie. Costul avioanelor din celelalte două etape nu a fost făcut public.
Peste 4.000 de avioane F-16 vândute în întreaga lume
F-16 Fighting Falcon este un avion de luptă multirol fabricat de Statele Unite în anii ’70. Iniţial, modelul a fost proiectat de General Dynamics şi îmbunătăţit de Lockheed Martin pentru Forţele Aeriene Americane. Comandat de peste 20 de ţări, construit sub licenţă în Turcia şi Coreea de Sud de câtre un grup de patru ţări membre NATO, F-16 a fost cel mai folosit avion de luptă din lume în 2009. Avionul F-16 este cel mai mare program de avioane occidentale cu peste 4000 de aeronave construite din 1976 şi până în prezent. Exemplarul cu numărul 4.300 a fost livrat în aprilie 2006. Iar producţia pentru export va continua cel puţin încă trei ani. F-16 are o greutate de peste nouă tone gol, iar încărcat poate ajunge la 20 de tone. Avionul poate atinge o viteză de 2.500 de kilometri pe oră. Un avion F-16 costă între 14 şi 18 milioane de dolari, în funcţie de model. Din septembrie 2001, aceste aparate au fost folosite în lupta împotriva terorismului în războaiele din Irak şi Afganistan.





Ce pacat ca,chiorul de BASE` in dorinta sa de a-l pupa in cur pe OBAMA,sacrifica inzestrarea armatei romane.Ce conteaza daca este si Presedintele C.S.A.T. si respectiv Comandantul Forelor Armate.Pentru el, nimic nu conteaza, decat interesul sau propriu(exemplu: sa fie reales presedinte pentru al doilea mandat sau „sa se puna bine” cu Presedintele S.U.A.
No comment!….
basescu vrea sa cerseasca mila si indurarare la casa alba multi il siscredita pe ceausescu in unele privinte nu sint deacord cu cea facut da un lucru de incontestat e ca ceausescu sea iubit tara ear astea care sau perindat la conducere sau nascut cu un duh de hotie si tradare pentru propia tara imi pare rau ca guvernul actual e cea mai proasta solutie prin care romania trabuie sa treaca frati romani nu ne ramine decit sa urmam exemplu grecilor de a iesi in strada dea inlatura lepadaturile care nea adus tara in dezastru
Iar avioane la mana a doua?Pentru o tara care a dat startul in Istoria Aviatiei mondiale?RUSINE PENTRU DECIDENTI!
Pentru noi este necesar in primul rand:
a) 3-4 escadrile de f16 falcon modernizat decent nu mai jos de nivelul 5.2( un avion dogfight sigur,manevrabil cu incarcatura de razboi,testat cu succes in diferite teatre de operatii,piese de schimb-aici putem antrena si industria de profil ,inginerii ,tehnicienii daca suntem in stare?,deci un avion cost/manevrabilitate/siguranta acceptabil care inca mai face fata cu brio noilor generatii de avioane) .
b)o escadrila de f 22 RAPTOR/f 35 sau o escadrila de RAFFALE./eurofighter,inclusiv Soim 93,95,99 cate o escadrila .Cat despre Gripen, J-20 ,Su -Pak -Fa,Mig-uri numai de bine si atat.