Siemens îşi instalează turbine în România
Primele turbine eoliene ale Siemens în România vor fi instalate până la sfârşitul anului viitor, compania încheind deja un contract în acest sens pentru livrarea turbinelor, a declarat, marţi, directorul diviziei energie al Siemens SRL, Petru Ruşeţ. „Până la sfârşitul lui 2011 vom avea primele turbine Siemens livrate în România. Deja sunt antamate, dar nu putem spune încă cine este beneficiarul. Acestea vor fi de 2,3 MW”, a precizat Petru Ruşeţ. De asemenea, primele turbine Siemens de 3 MW sunt instalate deja de un an în Norvegia. Totodată, Petru Ruşeţ a afirmat că majorarea TVA la 24% va duce la o scădere a cash-flow-ului cu 5% în a doua parte a anului, dar că societatea nu va fi foarte afectată de această măsură, ci mai degrabă plătitorul final. În opinia reprezentantului Siemens, România este o piaţă în dezvoltare, cu potenţial, dar are mult de investit în zona de infrastructură. Altfel, Siemens a fost unul dintre principalii competitori la proiectul CEZ din Dobrogea, care construieşte un parc eolian de 600 MW, cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa. Câştigător a fost General Electric, care va livra pentru CEZ în total 240 de turbine eoliene de 2,5 MW fiecare pentru ferma eoliană. Cu o activitate de peste 100 de ani în România, Siemens deţine soluţii în mai multe segmente de activitate: energie, sănătate, industrie. Siemens are sediul central în Bucureşti şi prezenţă regională în Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi aproximativ 2.100 de angajaţi. Siemens România este deţinută de grupul german Siemens AG. Structura Siemens este formata din trei sectoare: sănătate (însemnând echipamente medicale, service, mentenanţă), energie (ce include divizia responsabilă cu transmisia, distribuţia şi generarea de energie, plus divizia de petrol şi gaze) şi industrie, care cuprinde divizia de mobilitate (tramvaie, metrouri, trenuri şi infrastructura feroviară), divizia de automatizări industriale şi tehnologii de acţionări (cu produse pentru automatizări industriale), divizia soluţii industriale (ce priveşte proiectele speciale de automatizări în special pentru industria de minerit, ciment şi metalurgie dar şi food&beverage sau auto), precum şi divizia tehnologii pentru clădiri (însemnând sisteme de securitate, incendiu şi acces).



Lasă un răspuns