Siria a condamnat ca „provocatoare” declaraţiile lui Hillary Clinton, care a spus că liderul sirian Bashar al-Assad şi-a pierdut legitimitatea de a conduce. „Aceste declaraţii sunt încă o dovadă a ingerinţei flagrante a SUIA în problemele interne ale Siriei”, potrivit agenţiei Sana. „Conducerea politică a Siriei nu îşi obţine legitimitatea de la SUA, ci doar din dorinţa poporului sirian”, a spus Damascul. Siria se aşteaptă ca SUA şi trimişii ei „să se abţină de la acţiuni ce ar provoca sentimentele sirienilor şi ataşamentul lor faţă de independenţă”. „Preşedintele Assad nu este indispensabil şi nu am investit absolut nimic în rămânerea lui la putere”, a spus Clinton. „Scopul nostru este de a vedea că se îndeplineşte voinţa poporului sirian pentru o transformare democratică”, a spus Clinton, evitând, totuşi, să ceară direct plecarea de la putere a liderului de la Damasc. Şi Franţa a blamat regimul sirian, după ce ambasada sa la Damasc a fost, în mod similar, vizată de demonstranţi proguvernamentali. Atacul asupra ambasadei franceze a durat trei ore şi trei angajaţi ai misiunii diplomatice au fost răniţi. Luni, ambasada SUA a fost atacată de mulţime, iar clădirea a suferit unele avarii, dar nimeni nu a fost rănit. Ulterior, reşedinţa ambasadorului Robert Ford a fost asaltată pentru scurt timp, a anunţat Departamentul de Stat. Atacurile asupra ambasadelor au invervenit după ce ambasadorii american şi francez au vizitat săptămâna trecută oraşul Hama, unde au loc proteste antiguvernamentale, gest aspru criticat de presa siriană. Clinton a cerut sirienilor să-şi asume imediat responsabilităţile internaţionale de a proteja toţi diplomaţii şi proprietatea tuturor ţărilor. Departamentul de Stat l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri sirian la Washinton pentru a protesta faţă de atacul „revoltător” care a avut loc la ambasada americană din Damasc. SUA vor cere compensaţii pentru pagubele suferite în urma atacului. Washingtonul consideră, de asemenea, că atacurile asupra ambasadelor vizează să distragă atenţia de la violenţele împotriva opozanţilor regimului.