România trebuie să reducă deşeurile cu 15%
România va avea începând cu 15 iulie o ţintă de reducere cu 15% a deşeurilor municipale depuse la gropile de gunoi faţă de anul anterior, în caz contrar urmând să plătească amenzi, a spus marţi preşedintele Centrului de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD), Ionuţ Georgescu. „După 15 iulie, avem o ţintă de...
FIDESZ a câştigat detaşat alegerile din Ungaria
Partidul de dreapta Fidesz, condus de Viktor Orban, a câştigat detaşat, conform aşteptărilor, alegerile legislative din Ungaria desfăşurate duminică obţinînd 53,37% din voturi, ceea ce îi va aduce 206 de locuri din cele 386 ale Parlamentului. După numărarea a 99% din voturi, Fidesz a obţinut 206 locuri (52,8%), socialiştii...
Soţia ştie: „Patrick Swayze a avut probleme cu alcoolul”
Soţia regretatului actor Patrick Swayze, Lisa Niemi, a afirmat că acesta a avut probleme cu alcoolul şi că din această cauză au fost momente în care a vrut să-l părăsească. „Pentru mine cele mai grele momente au fost atunci când el bea. Avea o altă personalitate, era cel mai...
„Un judecător al Curţii Supreme s-a retras din funcţie”
Judecătorul John Paul Stevens, care a anunţat că se retrage din funcţia de la Curtea Supremă a Statelor Unite, a servit în cea mai înaltă instanţă a ţării în timpul a şapte preşedinţi. „Este o slujbă excelentă. Nu aş fi stat atât de mult, dacă nu mi-ar fi plăcut...
Ministrul rus al resurselor este cel mai bogat om din Guvern
Ministrul pentru resurse naturale şi ecologie, Iuri Trutnev, este pe primul loc în clasamentul miniştrilor ruşi în privinţa veniturilor, el câştigând în 2009 suma de 155 milioane de ruble (3,94 milioane de euro), potrivit site-ului guvernului. În 2008, ministrul a câştigat aproape 370 milioane de ruble, adică 9,8 milioane de...
Tratat istoric ruso-american
Preşedintele american Barack Obama şi cel rus Dmitri Medvedev au semnat joi un acord istoric privind arsenalul atomic, ce reduce numărul armelor nucleare ale celor două ţări. Noul tratat pentru reducerea armelor nucleare, cunoscut ca START, îi urmează unui acord precedent semnat în 1991 şi care a expirat în...
Andone trebuie să ducă Rapidul în Liga Europa
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că obiectivul noului antrenor este calificarea în Liga Europa. „Obiectivul nu poate fi decât obţinerea calificării în Liga Europa. Antrenorul este mai mult de 35-40 la sută dintr-o echipă şi e important să ai...
„Poliţist, adjectiv” – marele câştigător la Premiile Gopo
„Poliţist, adjectiv”, în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost desemnat Cel mai bun film de lungmetraj la Gala Premiilor Gopo 2010, care a avut loc luni seara, la Palatul Parlamentului, devenind astfel marele câştigător al serii, cu şase trofee primite. Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj fost prezentat şi înmânat...
Kylie Minogue şi Claudia Schiffer luptă împotriva cancerului la sân
Cântăreaţa Kylie Minogue, modelul Claudia Schiffer şi actriţa Sienna Miller vor fi protagonistele unei campanii mondiale împotriva cancerului de sân, urmând să apară în postura de „ţinte” ale maladiei care ucide anual peste de femei în toată lumea. Cele trei vedete au pozat deja pentru afişele campaniei, înfăşurate în cearşafuri...
Fiica lui Cher vrea să fie bărbat
Fiica lui Cher, Chastity, a depus o cerere la un tribunal american din Santa Monica pentru a fi declarată bărbat şi pentru ca numele să-i fie schimbat în Chaz Salvatore, după ce şi-a făcut o operaţie de schimbare de sex, informează presa internaţională. Altături de cerere la dosarul fiicei...




