Fostul şef de post de la Crucea deţinea o fabrică de ţigări ilegală
Șeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Aurelian Zaheu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că proprietarul imobilului unde a fost descoperită fabrica de ţigări de la Crucea este fostul şef al Postului de Poliţie din localitate. Potrivit lui Zaheu, acesta a ieşit la pensie acum aproape şapte ani...
Poliţiştii au prins 11 urmăriţi generali
Poliţiştii au descoperit, în ultimele zile, în urma unor acţiuni în judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, 11 persoane urmărite, dintre care 4 minori, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română. Totodată, structurile de investigaţii criminale din cele patru judeţe au depistat 53 de suspecţi de infracţiuni de...
Prefectura Constanţa asaltată de sindicalişti
Câteva sute de sindicaliști, membri ai Cartel Alfa, au pichetat, miercuri după-amiază, sediul Prefecturii Constanța, nemulțumiți de scăderea salariilor, de politizarea funcțiilor publice, dar și de modificările aduse legii pensiilor. Sindicaliştii au cerut modificarea legii pensiilor, îm special a vârstei de pensionare și stabilirea punctului de pensie la 45%...
Dosarul lui Mazăre şi Borcea ajunge la Curtea Constituţională
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 24 martie luarea unei decizii cu privire la cererea de trimitere la Curtea Constituţională a României (CCR) a dosarului în care primarul Radu Mazăre este acuzat, alături de alte 36 de persoane, de restituirea şi atribuirea ilegală a unor terenuri. La termenul...
Prinşi cu jumătate de kilogram de cocaină
Cinci persoane din judeţul Constanţa au fost prinse de poliţişti în flagrant având asupra lor o jumătate de kilogram de cocaină, în valoare de peste de euro, pe care vroiau să o transporte prin îngurgitare, informează un comunicat al Poliţiei Române. Astfel, pe 13 martie, în jurul orei...
Contrabandă de opt milioane de euro prin portul Constanţa Sud-Agigea
Tribunalul Bucureşti a emis, vineri seara, mandate de arestare pentru 12 dintre persoanele cercetate pentru contrabandă cu produse de lux, în timp ce un suspect va fi cercetat în libertate, iar altul are interdicţia de a părărsi ţara, au declarat reprezentanţi ai instanţei. Printre cei care au primit mandate...
Autorul alarmei cu bombă a fost internat la psihiatrie
Autorul falsei alarme cu bombă de la Timişoara a rostit din întâmplare numele de familie al pasagerului din cursa Bucureşti-Timişoara, respectiv Ioan Cordoş, după ce, cu o zi înainte, ar fi avut un conflict cu o persoană care poartă acelaşi nume, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor, procurorii n-au...
Procesul lui Mazare amanat din cauza codului galben
Curtea de Apel Bucuresti a amanat miercuri, din nou, procesul in care Radu Mazare si mai mul?i func?ionari din primaria Constan?a sunt acuza?i de infrac?iuni legate de vanzarea unor terenuri, dupa ce mai mul?i inculpa?i au cerut termen, invocand codul galben de ninsori. Radu Mazare nu a venit la...