Câteva sute de sindicaliști, membri ai Cartel Alfa, au pichetat, miercuri după-amiază, sediul Prefecturii Constanța, nemulțumiți de scăderea salariilor, de politizarea funcțiilor publice, dar și de modificările aduse legii pensiilor. Sindicaliştii au cerut modificarea legii pensiilor, îm special a vârstei de pensionare și stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie, creşterea salariului minim pe economie garantat în plată de la 600 la 705 lei începând cu 1 aprilie anul acesta, conform acordului tripartit încheiat în 2008 şi care prevede ca salariul să crească, până în 2014, la 1.325 de lei, modificarea legii salarizării unitare prin eliminarea din cadrul legislativ a restricțiilor legate de libertatea de negociere colectivă, dar și reaşezarea drepturilor salariale şi revenirea la veniturile din decembrie 2009. Protestatarii au mai cerut abrogarea ordinului 32/42 din 11 ianuarie anul acesta care subordonează administrația publică locală unor instituții aparținând de administrația centrală. Potrivit secretarului general al Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat, la miting au participat sindicaliști din administrația publică, de la regiile autonome de apă și de distribuție a energiei termice, de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă şi lucrători portuari. Oamenii au scandat lozinici împotriva guvernanților, pe care i-au numit “hoți” și cărora le-au cerut demisia. „Ne-ați promis lapte şi miere şi ne dați concediere” și „De Paşte, voi cu mese-nbelşugate, noi cu feţe-nlăcrimate” sunt numai câteva dintre lozincile scandate. Sindicaliștii au fost primiți de subprefectul Mircea Iustian, cărora i-au înmânat un protest.