Anul acesta au fost cu 10% mai mulţi turişti pe litoral
Hotelierii reuniți la târgul de turism „Bursa Litoral – Delta Dunării”, care a început joi în Eforie Nord, au afirmat că numărul de turiști a crescut în acest an faţă de anul trecut, dar încasările sunt în scădere. „Analiza sezonului estival indică o scădere a veniturilor cu 10% faţă...
ANAF a sesizat DNA-ul în cazul lui Ponta
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a înaintat o sesizare la DNA care îl vizează pe preşedintele PSD, Victor Ponta, privind nereguli constatate, în urma unor verificări, în contractele de la Turceni şi Rovinari, au declarat, marţi, reprezentanţii ANAF. „ANAF a înaintat o sesizare la DNA care îl vizează pe...
Taxa de acces în staţiunea Mamaia a fost desfiinţată
Consilierii locali constănțeni au votat, luni, într-o ședință extraordinară, eliminarea taxei de acces în stațiunea Mamaia. „Având în vedere că nu mai putem colecta această taxă cu angajaţii primăriei, pentru că am fost obligaţi să-i dăm afară, aşa cum bine ştiţi, datorită restructurărilor promovate de domnul Boc, nu puteam...
Robert Negoiţă încinge campionate auo alături de copii săi.
Robert Negoiţă încinge campionate auo alături de copii săşi prins cu programul său de parlamentar, deputatul PSD nu rezistă ispitei de a se juca din când în când cu telecomenzile maşinuţelor de curse pe care le-a cumpărat copiilor săi. Periodic, acasă la Robert Negoiţă se încing adevărate campionate auto,...
Barack Obama, blocat în trafic din cauza ninsorilor abundente abătute asupra SUA
Barack Obama, blocat în trafic din cauza ninsorilor abundente abătute asupra SUAUn nou val de frig şi ninsori abundente s-a abătut asupra zonei de nord est a Statelor Unite. Sute de curse aeriene au fost anulate, iar traficul rutier e paralizat. Intemperiile au dat peste cap circulaţia… Citeste articol...
Curse anulate la Aeroportul Sibiu din cauza ceţii.
Curse anulate la Aeroportul Sibiu din cauza ceţ curse aeriene care ar fi trebuit să decoleze şi să aterizeze, miercuri dimineaţă, pe Aeroportul Sibiu fost anulate din cauza ceţii. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Sibiu, citaţi de Mediafax, este vorba despre o cursă Tarom, pe relaţia Sibiu – Otopeni, care ar...
Aeroportul Iaşi este blocat din cauza ceţii. Două curse aeriene au fost anulate
Aeroportul Iaşi este blocat din cauza ceţii. Două curse aeriene au fost anulateDouă avioane de la companiile Tarom şi Carpatair care trebuiau să decoleze miercuri dimineaţă de pe Aeroportul Iaşi sunt blocate la sol de câteva ore din cauza vizibilităţii reduse. Zeci de pasageri stau în sala de aşteptare...
11 curse sunt anulate şi două au întârzieri pe aeroporturile din Bucureşti, din cauza ceţii.
11 curse sunt anulate şi două au întârzieri pe aeroporturile din Bucureşti, din cauza ceţ curse interne şi trei externe au fost anulate, două zboruri au întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă, iar o altă cursă, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Aurel Vlaicu, a fost anulată, în condiţiile în...
Ofiţeri SRI vor însoţi avioanele TAROM
Ofiţeri de securitate ai Serviciului Român de Informaţii vor urca înarmaţi la bordul avioanelor TAROM care vor efectua curse între România şi Statele Unite, pentru a preveni şi interveni în cazul unor atacuri teroriste, după ce luni a fost încheiat un memorandum între SRI şi Federal Air Marshals. „Prin...



