Investigatii

Ajutorul de încălzire îl vor primi doar cei săraci

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţă de presă, că în această iarnă statul va acorda ajutor pentru încălzirea locuinţelor doar persoanelor cu venituri mici, considerate vulnerabile, ajutor care se va ridica la de lei pe tot sezonul rece. Ministrul Muncii a precizat că, prin noile prevederi propuse...
Continue Reading
Politichie centrala

Salariile bugetarilor vor creşte treptat din 2012

Salariile bugetarilor vor creşte cu 15% în 2012, iar majorarea ar putea fi făcută în tranşe, dacă nu va fi posibilă acordarea întregului procent într-o singură etapă, a declarat marţi preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Marian Sârbu. „Ar fi vorba de recuperarea a 15 puncte procentuale, după ce în octombrie anul...
Continue Reading
Investigatii

„Justiţia trebuie să ofere sentinţe corecte, bazate pe lege”

Primul-ministru Emil Boc a afirmat că modernizarea legislaţiei civile în România era necesară  inclusiv din perspectivă economică, deoarece durata soluţionării de către instanţe a litigiilor comerciale era prea mare, iar mediul de afaceri era afectat. „Societatea aşteaptă două lucruri de la justiţie: o justiţie care să judece în termene rezonabile şi...
Continue Reading
Politichie centrala

Baconschi visează la tezaurul de la ruşi

Bucureştiul încearcă  în contactele cu partea rusă să deblocheze activitatea comisiei ştiinţifice care cercetează problema Tezaurului, a declarat luni ministrul Teodor Baconschi, care a apreciat că pentru reluarea lucrărilor acestei comisii este nevoie de progres în relaţia bilaterală. „Nu am uitat de aceste probleme. Dar strategia veche de a flutura în public asemenea...
Continue Reading
Politichie centrala

„Oprescu se comportă ca un şmecher care ocoleşte legea”

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea îl critică pe Sorin Oprescu pentru că a deschis Pasajul Basarab fără să existe recepţia finală a lucrării şi în ciuda avertismentelor ISC şi susţine că primarul general se comportă ca un „şmecher” care ocoleşte legea. „În ziua în care Sorin Oprescu inaugurează cu fanfară Pasajul Basarab, o macara s-a prăbuşit peste...
Continue Reading
Investigatii

Blejnar a fost audiat în dosarul vameşilor din portul Agigea

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, luni, la ieşirea din sediul DNA, că a fost audiat de procurorii anticorupţie în calitate de martor în dosarul de corupţie din vama Constanţa Sud Agigea, precizând că el este „şeful cel mare”, dacă e să se ia după atribuţiile pe care le are...
Continue Reading
Politichie locala

„Nu am vorbit niciodată cu Banias de numirile din vămi”

Elena Udrea consideră  că implicarea numelui său în diverse afaceri reprezintă  doar „legende” care se propagă cu atât mai bine cu cât este vorba de o persoană importantă, precizând despre situaţia de la Constanţa că nu a discutat niciodată cu Mircea Banias sau altcineva despre numirile în vămi. Udrea se referă,...
Continue Reading
Politichie externa

Filat şi Merkel vor discuta despre integrarea Moldovei în UE

Integrarea europeană  a Republicii Moldova şi reglementarea conflictului transnistrean vor fi prioritare pe agenda întrevederii dintre premierul Vlad Filat şi cancelarul german Angela Merkel, care va avea loc la 19 mai la Berlin. „De punctul de vedere al Germaniei depind mult deciziile care se vor lua în raport cu...
Continue Reading