Integrarea europeană  a Republicii Moldova şi reglementarea conflictului transnistrean vor fi prioritare pe agenda întrevederii dintre premierul Vlad Filat şi cancelarul german Angela Merkel, care va avea loc la 19 mai la Berlin. „De punctul de vedere al Germaniei depind mult deciziile care se vor lua în raport cu Republica Moldova în procesul nostru de integrare europeană”, a declarat premierul Vlad Filat într-un interviu pentru Europa Liberă. El a reafirmat că Germania are un cuvânt greu de spus şi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. „Doamna cancelar are o implicare personală în această problemă. Din momentul în care dânsa s-a implicat, toţi au simţit un progres. Eu cred că în cadrul discuţiei noi vom atinge, pe de o parte, evaluarea celor ce s-au întâmplat pe parcursul acestui an şi vom trasa obiective de viitor”, a afirmat premierul Filat. Întrebat dacă autorităţile de la Chişinău mizează pe Germania pentru a convinge Moscova să fie mai cooperantă în privinţa Transnistriei, Filat a subliniat că nu şi-a propus ca o ţară să convingă pe alta. „Ne-am propus să avem parteneri solidari cu noi, care au capacitatea în a influenţa deciziile participanţilor. Germania poate să convingă nu doar Moscova”, a precizat premierul Republicii Moldova. El a apreciat că Transnistria trebuie să rămână în componenţa Republicii Moldova, dar cu un statut care prevede autonomie largă. Premierul Vlad Filat a mai afirmat că, în afară de dimensiunea politică, vizita sa în Germania va avea şi un aspect economic imortant. Delegaţia Republicii Moldova urmează să participe la forumul economic moldo-german care va avea loc la Hamburg între 17 şi 19 mai şi la care şi-au anunţat prezenţa companii germane relevante. „Vom transmite un mesaj investitorilor germani în legătură cu oportunităţile pe care le au la noi în ţară”, a explicat Filat. Cancelarul german s-a arătat tot mai interesată de relaţiile cu Chişinăul, după ce puterea a fost preluată în R. Moldova de alianţa proeuropeană. În septembrie 2009, imediat după ce a fost reconfirmată practic în funcţia de cancelar, Angela Merkel i-a trimis lui Vlad Filat – pe atunci proaspăt numit şi el în funcţie – un mesaj de felicitare şi susţinere. A fost unul dintre primele gesturi de politică externă întreprinse de Angela Merkel după alegerile parlamentare germane,  fiind o premieră ca un cancelar german să felicite un prim-ministru moldovean la învestirea în funcţie. La sfârşitul anului 2009, cu ocazia participării în Germania la un congres al Partidului Popular European, premierul Vlad Filat anunţa că a fost invitat de către cancelarul german, Angela Merkel într-o vizită la Berlin, oficialul european dând asigurări că va sprijini Republica Moldova în procesul de integrare şi de depăşire a crizei economice. Merkel şi Filat au avut o întrevedere anul trecut, la Bruxelles, tot cu ocazia unui summit PPE. Cancelarul german Angela Merkel a promis că va susţine în continuare R. Moldova în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. „În regiune există un conflict. Cel din Transnistria. Îmi doresc să fie rezolvat, deoarece aparţine unei perioade trecute. Mă angajez să vorbesc cu Federaţia Rusă ca să facem un progres. Sunt convinsă că prin voinţă politică poate fi identificată o soluţie pentru această problemă”, a declara Merkel anul trecut. Cancelarul german Angela Merkel l-a surprins în iunie anul trecut pe preşedintele rus Dmitri Medvedev cu o propunere neobişnuită – dacă Rusia este interesată în cooperarea cu Europa, în special pe probleme de securitate, ar trebui să ajute la rezolvarea conflictului din Transnistria. Propunerea lui Merkel este ca Rusia, împreună cu Ucraina, Moldova, Transnistria, OSCE, Uniunea Europeană şi Statele Unite să relanseze aşa-numitele negocieri în formatul 5 + 2. Aceste negocieri sunt blocate de câţiva ani de Rusia şi Transnistria, întrucât Moscova a preferat negocieri bilaterale prin care îşi putea exercita o influenţă mai mare. Germania vrea ca Rusia să-şi retragă în cele din urmă trupele din Transnistria, astfel încât Moldova să poate câştiga din nou controlul întregului teritoriu al ţării. În acelaşi timp, Transnistriei i s-ar putea acorda un anumit grad de autonomie. În schimb, Merkel oferă Rusiei ceva ce îşi doreşte de mult: înfiinţarea unui Comitet politic şi de securitate UE- Rusia, unde Europa şi Rusia ar conclucra mai stâns în operaţiuni de administrare a crizelor civile şi militare. De asemenea, cancelarul Angela Merkel i-a propus liderului de la Kremlin, Dimitri Medvedev, într-o întâlnire care a avut loc la Ekaterinburg, ca UE să consolideze legăturile cu Rusia şi i-a promis că va liberaliza regimul vizelor, dacă Moscova îşi retrage trupele din Transnistria. Subiectul Transnistria a fost reluat însă de Merkel şi Medvedev în octombrie anul trecut, la summitul de la Deauville, unde a participat şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.