Politichie centrala

Ecaterina Andronescu somată să-i retragă titlul de „doctor” lui Ponta

26 de profesori universitari, majoritatea de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, au trimis premierului Victor Ponta şi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, o scrisoare deschisă. Cei 26 de semnatari ai documentului cer ministrului Educaţiei să retragă titlul de doctor în drept pe care îl deţine Victor Ponta. În scrisoare, universitarii...
Continue Reading
Politichie centrala

Baconschi l-a dat în judecată pe liderul PC

Teodor Baconschi spune, în cererea de chemare în judecată a lui Bogdan Diaconu, că  acuzaţiile liderului PC că şeful MAE ar fi tutelat fraudarea alegerilor din diaspora, în 2009, i-au „delegitimat” portofoliul ministerial, iar afirmaţiile „vexatorii” despre el i-au atins dreptul la reputaţie. „Declaraţiile pârâtului a căror sancţionare o solicit prin...
Continue Reading
Investigatii

Pedepse mari pentru furtul de arme de la Ciorogârla

Tribunalul Militar Bucureşti a pronunţat, joi, sentinţa în dosarul privind furtul de arme de la Ciorogârla, în care 11 militari au fost trimişi în judecată,  în martie 2009, cea mai mică pedeapsă fiind de 6 luni de închisoare cu suspendare, iar cea mai mare de 15 ani, cu executare. Astfel, Marius Tudorache a...
Continue Reading

11 militari condamnaţi la închisoare, în cazul Ciorogârla.

11 militari condamnaţi la închisoare, în cazul Ciorogâ militari au fost condamnaţi la închisoare în cazul furtului de arme de la o unitate din Ciorogârla. Pedepsele a zece dintre militari sunt cuprinse între 3 şi 15 ani de închisoare, în timp ce al 11-lea a fost condamnat la şase...
Continue Reading
Monden

Papan, de la platoul de filmare a ajuns iar după gratii

Instanţa a rămas, joi, în pronunţare pe recursul lui Papan Chilibar şi ale celorlalte trei persoane arestate, pe 15 aprilie, pentru furt, la şedinţa în care s-a judecat dosarul participând şi actorii principali din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, Ada Condeescu şi George Piştereanu. Tribunalul Bucureşti a...
Continue Reading
Mapamond

Combaterea corupţiei la nivel înalt, promisă de premierul Boris Borisov

Ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov a declarat miercuri la Bucureşti, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu, că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi  „ca nişte animale”, indiferent cât de grea era situaţia în România. „Un asemenea gest nu poate fi acceptat”, a spus Gorbaciov, cunoscut pentru antipatia pe care a avut-o faţă...
Continue Reading

Bulgaria luptă împotriva corupţiei din sectorul energetic

Combaterea corupţiei la nivel înalt, promisă de premierul Boris Borisov în campania electorală  şi care a adus partidul său la putere, ia amploare în Bulgaria, unde operaţiunea „Intangibilii” a ajuns într-un domeniu sensibil, cel al contractelor din domeniul energiei, relatează RRA, citat de RADOR. Operaţiunea vizează contracte în domeniul energetic,...
Continue Reading