Lucrătorii din penitenciare ies în stradă să protesteze

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională  a Penitenciarelor protestează împotriva reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor şi spun că vor participa la acţiunile de protest ale Confederaţiilor sindicale, inclusiv la greva generală. Potrivit unui comunicat remis de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi...
Continue Reading
Politichie centrala

Băsescu îşi asumă programul Guvernului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că îşi însuşeşte liniile programului asumat de Guvern în acordul cu FMI şi că va fi un partener al Executivului, transmiţându-le românilor să aibă încredere că  instituţiile statului ştiu ce au de făcut în actuala situaţie de criză. „Eu vreau să le spun românilor că pot să...
Continue Reading
Eveniment

„România face paşi mari pentru ridicarea vizelor”

Memorandumul încheiat luni între SRI şi Federal Air Marshals, prin care ofiţeri români sub acoperire vor urca înarmaţi la bordul viitoarelor curse TAROM cu destinaţia SUA, reprezintă una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de România pentru ridicarea vizelor americane. „Există un număr de cerinţe pentru intrarea României în programul...
Continue Reading

Bulgaria va sprijini Kosovo şi Serbia pentru a adera la UE

Guvernul bulgar intenţionează  să susţină atât Serbia, cât şi Kosovo în privinţa aderării la UE şi NATO, a declarat ministrul de externe, Nikolai Mladenov, aflat în SUA. Aflat la Centrul pentru studii strategice internaţionale din Washington, Mladenov a spus că una dintre principalele misiuni ale guvernului bulgar este „să ajute şi alte ţări să...
Continue Reading

În doar două luni, au scăzut cu 16% cheltuielile cu salariile

Guvernul a luat măsuri pentru reducerea cheltuielilor încă de la învestire, cele cu personalul fiind mai mici cu 16% în februarie 2010 față de luna decembrie 2008, a declarat Emil Boc la începutul discuțiilor de la Cotroceni, și a precizat că acestea trebuie reduse până ajung la 7% din PIB...
Continue Reading
Politichie externa

Bush ştia că mulţi deţinuţi de la Guantanamo sunt nevinovaţi

George Bush ştia că sute de deţinuţi de la Guantanamo erau nevinovaţi, dar a acoperit acest fapt din motive politice, a declarat un oficial din administraţia fostului preşedinte american în faţa unui tribunal. Colonelul în rezervă Lawrence B. Wilkerson, care a fost şef de Stat Major în perioada în...
Continue Reading

Românii nu mai cumpără carne de porc

Vânzările de carne de porc ale producătorilor români s-au diminuat cu până la 80% în primele trei luni ale acestui an, cu toate că preţurile au scăzut la nivelul minim al ultimilor şase ani, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Patronatului Român al Cărnii, Gheorghe Caruz. „Dacă anul trecut ne plângeam că...
Continue Reading
Politichie centrala

Ponta cere demisia lui Funeriu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat luni demisia ministrului Daniel Funeriu, „o persoană total incapabilă”, şi a reiterat motivele pentru care PSD nu participă la dezbaterea pe Legea educaţiei organizată de Ministerul Educaţiei şi Camera Deputaţilor, deoarece aceasta e „neserioasă”. „Domnul ministru Funeriu este o persoană total incapabilă de...
Continue Reading

Moldova la un pas de alegeri anticipate

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, i-a atenţia vineri pe actorii politici de la Chişinău că trebuie să organizeze alegeri legislative anticipate, ţinându-se astfel cont de recomandările Comisiei de la Veneţia privind reforma constituţională din R. Moldova, relatează UNIMEDIA. „Stabilitatea politică la fel este importantă în R. Moldova. Comisia de...
Continue Reading