Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, i-a atenţia vineri pe actorii politici de la Chişinău că trebuie să organizeze alegeri legislative anticipate, ţinându-se astfel cont de recomandările Comisiei de la Veneţia privind reforma constituţională din R. Moldova, relatează UNIMEDIA. „Stabilitatea politică la fel este importantă în R. Moldova. Comisia de la Veneţia spune că probabil va fi nevoie de noi alegeri, fapt de care trebuie ţinut cont. Trebuie să fiţi de acord că democraţia înseamnă proceduri şi acţiuni, ceea ce înseamnă şi păstrarea reformelor şi principiilor democratice. UE are un interes mare în Republica Moldova. Noi vă susţinem mult”, a afirmat Buzek într-o conferinţă de presă cu premierul Vlad Filat. Republica Moldova ar trebui să organizeze anul acesta alegeri anticipate, potrivit actualei Constituţii, după ce Parlamentul de la Chişinău a eşuat anul trecut, de două ori consecutiv, să aleagă preşedintele ţării. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, coaliţia de guvernare de la Chişinău, au lansat o iniţiativă vizând modificarea Constituţiei, pentru a evita alegerile anticipate luând în calcul schimbarea modului de alegere a preşedintelui. În prezent, preşedintele trebuie ales de către deputaţi, cu minim 61 de voturi din 101 posibile. Actuala coaliţie aflată la guvernare deţine în Parlament 53 de mandate, iar opoziţia comunistă 48 de mandate. Comisia de la Veneţia a recomandat ulterior, într-o scrisoare adresată autorităţilor de la Chişinău, că Parlamentul Republicii Moldova trebuie dizolvat şi trebuie organizate alegeri parlamentare anticipate. „În Republica Moldova, Parlamentul poate fi dizolvat nu doar în cazul incapacităţii de a învesti Guvernul, dar chiar şi dacă acesta eşuează în a alege preşedintele ţării. Dizolvarea Parlamentului este în detrimentul stabilităţii, dar, dacă acesta nu reuşeşte să aleagă un preşedinte, legislativul trebuie să dizolvat”, se precizează în documentul instituţiei europene. „Am un mesaj pentru cetăţeni: Republica Moldova este pe drumul cel bun. Aveţi răbdare şi aveţi încredere în guvernul vostru pentru că faceţi reforme importante. Aceste reforme aduc Republica Moldova mai aproape de UE. Suntem gata să vă ajutăm. Dacă sunteţi mai aproape de UE vom avea un contract de asociere mai uşor”, a adăugat preşedintele Parlamentului European. Consiliul donatorilor a aprobat miercuri o susţinere financiară în valoare de aproximativ 2,6 miliarde de dolari pentru R. Moldova în următorii patru ani. Joi, în Belgia au continuat negocierile dintre reprezentanţii Guvernului de la Chişinău şi instituţiile europene cu privire la Acordul de Asociere Republica Moldova-UE. La rândul său, comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule, l-a felicitat pe premierul Vlad Filat pentru succesul obţinut la conferinţa donatorilor, menţionând că susţinerea acordată Republicii Moldova este un mesaj clar de susţinere pe calea implementării reformelor democratice. „Pentru noi este foarte important succesul obţinut de Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic. Vă îndemn să utilizaţi la maxim posibilităţile oferite de acest Parteneriat”, a precizat comisarul european. Referitor la liberalizarea regimului vize, Stefan Fule a spus că eforturile depuse de Republica Moldova pe aceasta cale nu rămân neobservate. Totodată, comisarul a anunţat că va vizita Republica Moldova în luna mai, cu ocazia celebrării Zilei Europei. În ceea ce priveşte situaţia politică de la Chişinău, Fule a reiterat poziţia Uniunii Europene, care susţine recomandările Comisiei de la Veneţia.