GRECO cere Bulgariei să incrimineze mai mult corupţia
Grupul de state din Consiliul Europei împotriva Corupţiei (GRECO) a cerut Bulgariei să intensifice implementarea efectivă a regulilor privitoare la finanţarea partidelor şi să îmbunătăţească incriminarea corupţiei. „Este necesară incriminarea clară a mitei şi traficului de influenţă în diverse situaţii în care beneficiarul unor astfel de avantaje nemeritate este o persoană terţă”, potrivit raportului de...
Membrii clanului Beinur rămân după gratii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, respingerea contestaţiilor făcute de Nuredin Beinur şi de celelalte şase persoane arestate, pe 13 octombrie, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, într-un dosar în care erau cercetaţi pentru şantaj şi alte infracţiuni, decizia fiind definitivă. Nuredin Beinur şi celelalte şase...
Nouă tineri constănţeni au fost reţinuţi pentru trafic de droguri
Nouă persoane din Constanţa sunt cercetate după ce, în urma unor percheziţii în Constanţa, Năvodari şi Cernavodă, s-au descoperit în locuinţele lor mai multe feluri de droguri, iar liderul grupării este cercetat şi pentru exploatarea sexuală a două tinere, dintre care una minoră. Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română,...
Băhăian şi-a epuizat căile de atac pentru a fi cercetat în libertate
Sergiu Băhăian şi alte cinci persoane rămân în arest, a decis definitiv, joi, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursurile făcute de aceştia împotriva unei decizii a Tribunalului Ialomiţa, care a hotărât să le prelungească mandatele de arestare cu încă 30 de zile. Sergiu Băhăian a susţinut, joi, în...
Piraţii somalezi atacă din nou
Piraţii somalezi au folosit vasul Asian Glory, la bordul căruia se află şi doi români, pentru a ataca o altă navă. Atacul a dus la o luptă în care au fost folosite mitraliere, potrivit jurnalistului rus Mihail Voitenko. Voitenko susţine că nava atacată, MSC Anafi, a reuşti să scape...
Karzai nu-şi recunoaşte înfrângerea
Preşedintele Hamid Karzai a acuzat joi comunitatea internaţională – ONU, Uniunea Europeană şi ambasade – că au comis fraudele masive pe care le-a invocat după aceea în legătură cu alegerile prezidenţiale din 20 august 2009. Karzai a fost reales după ce contracandidatul său a renunţat în al doilea tur...
Statele Unite speră în noi sancţiuni împotriva Iranului
Statele Unite se arată mai încrezătoare în noi sancţiuni ONU împotriva Iranului, pe care îl suspectează să vrea să obţină arma nucleară. Marţi, preşedintele Barack Obama a spus că speră să ajungă în următoarele săptămâni la noi sancţiuni împotriva regimului de la Teheran. El a admis că nu există...
Parfumuri de opt milioane de euro intrate în ţară ilegal pe la Agigea
Valoarea medie de piaţă a parfumurilor descoperite în patru transporturi de produse de lux contrafăcute, coordonate de membrii reţelei destructurate la sfârşitul săptămânii trecute, se ridică la aproape 8 milioane de euro, reiese din motivarea deciziei prin care 12 membri ai reţelei au fost arestaţi. Astfel, potrivit deciziei de...




