Parfumuri de opt milioane de euro intrate în ţară ilegal pe la Agigea
Valoarea medie de piaţă a parfumurilor descoperite în patru transporturi de
produse de lux contrafăcute, coordonate de membrii reţelei destructurate la sfârşitul săptămânii trecute, se ridică la aproape 8 milioane de euro, reiese din motivarea deciziei prin care 12 membri ai reţelei au fost arestaţi. Astfel, potrivit deciziei de vineri, 19 martie, prin care Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a 12 dintre membrii reţelei de contrabandişti, hotărârea a fost luată ca urmare a gradului de pericol social pe care îl implică activitatea grupării, pericol care reiese din suma mare de bani prin care era prejudiciat bugetul de stat, având în vedere că, în doar patru transporturi identificate de poliţişti se găseau produse în valoare de 8 milioane de euro. Mai mult, se arată în motivare, bugetul de stat a fost grav prejudiciat, ca şi titularii mărcilor care erau contrafăcute şi vândute în state din Europa de Vest. Totodată, se arată în motivarea instanţei, un motiv puternic pentru ca membrii reţelei să fie arestaţi a fost reprezentat de comportamentul acestora. Astfel, arată instanţa, „inculpaţii sunt foarte bine informaţi şi suspicioşi, utilizând în mod frecvent metode de contrafilaj şi autoverificare, beneficiind de informaţii şi sprijin inclusiv din partea unor funcţionari publici, schimbându-şi în mod frecvent telefoanele şi cartelele telefoanelor mobile”. Instanţa a mai reţinut că liderii grupării de contrabandişti utilizau de fiecare dată alte societăţi comerciale, în numele cărora întocmeau documente şi ştampile false, iar pe parcursul traseului din Turcia în România schimbau de mai multe ori şoferii. În ceea ce priveşte decizia instanţei de a-l cerceta în libertate pe Eugen Grosu, căruia i s-a impus să nu părăsească ţara, Tribunalul Bucureşti a motivat că decizia de lăsare în libertate este necesară, având în vedere starea de sănătate a lui Grosu, subliniind că în timpul judecării propunerii de arestare preventivă a fost necesară prezenţa unei ambulanţe, după ce acestuia i s-a făcut rău. De asemenea, Gabriel Gocan va fi cercetat în libertate, fără vreo restricţie impusă, după ce instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de arestare preventivă în cazul său. Tribunalul Bucureşti a emis, pe 19 martie, mandate de arestare pentru 12 dintre persoanele cercetate pentru contrabandă cu produse de lux, în timp ce un suspect va fi cercetat în libertate, iar altul are interdicţia de a părăsi ţara. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. Printre cei care au primit mandate de arestare pe 29 de zile este şi căpitanul în rezervă Cosmin Marin Dobre. Acesta are 30 de ani şi a fost decorat de Casa Regală a Marii Britanii pentru misiunea de reconstrucţie a Afganistanului. Procurorii DIICOT au reţinut, vineri, 14 dintre persoanele cercetate pentru contrabandă cu produse de lux, care au fost duse la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, au declarat surse judiciare. Persoanele au fost audiate pe 18 martie de procurorii DIICOT, pentru contrabandă cu produse de lux, pentru că au traficat, din vara anului trecut, pe teritoriul României, parfumuri în valoare de 8 milioane de euro, marfa adusă din ţările asiatice fiind destinată statelor din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al DIICOT. În cauză s-a început urmărirea penală faţă de 17 persoane, dintre care un funcţionar vamal din Bucureşti, unul din Călăraşi şi un comisionar vamal. În fapt, se reţine că, în cursul anului 2009, învinuiţii Vedat Vurgun, cetăţean olandez de origine turcă, Kutlu Metin, cetăţean turc şi Mihai Lambadarie, au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, specializat în introducerea în ţară de parfumuri de lux şi ţigări de contrabandă, prin folosirea la autoritatea vamală de documente nereale, ulterior bunurile fiind valorificate ilegal în ţară sau în străinătate, se arată în comunicatul DIICOT. La intrarea în ţară, mărfurile erau declarate în tranzit, formalităţile vamale fiind efectuate la un birou vamal de interior, unde erau prezentate documente ale unor societăţi comerciale tip „fantomă”, care figurau ca beneficiari ai importurilor. Mărfurile erau apoi depozitate în spaţii puse la dispoziţie de către alţi membri ai grupării. Din cercetări a rezultat că gruparea care acţiona în România era parte a unui alt grup infracţional organizat, având ramificaţii internaţionale, specializat în contrabanda cu parfumuri şi ţigarete dinspre spaţiul asiatic către ţări din Uniunea Europeană, coordonat de învinuitul Alibeyogullari Vahdet, cetăţean olandez de origine turcă. Acesta din urmă coordona şi activitatea segmentului românesc al reţelei desfăşurată pe teritoriul Belgiei sau Olandei, stabilea comenzile de mărfuri din China sau Turcia şi porturile maritime de descărcare a containerelor, modalitatea de încărcare a mărfurilor în camioane şi ruta de transport pe teritoriul european până la destinaţia finală. Învinuiţii Vurgun Vedat, Kutlu Metin, Lambadarie Mihai şi Alibeyogullari Vahdet au cooptat în cadrul grupului şi alţi membri, responsabili de atragerea unor persoane influente în mediul autorităţilor vamale şi funcţionarilor vamali, în vederea facilitării introducerii mărfurilor în ţară, întocmirii documentelor de tranzit şi import fără efectuarea controlului fizic al mărfurilor şi livrării intracomunitare în baza unor documente fictive, fără efectuarea controlului vamal.
Astfel, la grupul infracţional au aderat şi învinuiţii Cosmin Marin Dobre, Ovidiu Filip Bratu, Dan Şitoianu, Eugen Grosu, Dan Balamaci, Mircea Ninel Doncu, Gabriel Mihai Niculescu, Florin Ganea, Mihai Petrescu, Radu Dan Căpuşan, Mustafa Odev, Pavel Ghiuriş şi Gabriel Gocan. În perioada august 2009 – martie 2010, au fost introduse în România, în această manieră, 4 containere conţinând parfumuri de lux contrafăcute, de diverse mărci, în scopul livrării ulterioare către state din cadrul Uniunii Europene. În cursul lunii august 2009, membrii grupării au introdus în ţară, prin portul Constanţa Sud- Agigea, un container în care au fost găsite 43.264 flacoane de parfumuri contrafăcute sub mărcile Jean Paul Gaultier şi Hugo Boss, deşi în declaraţia vamală de import figurau înscrise 420 de cartoane de manechine din plastic. Pe 8 octombrie 2009, în urma cooperării cu autorităţile maghiare, acestea au oprit pentru control un camion aparţinând firmei învinuitului Kutlu Metin, urmarea controlului fizic fiind identificate 44.871 flacoane de parfumuri contrafăcute, mărcile Dolce&Gabbana, Chanel, Dior, Givenchy, Gucci, Guerlain, Hugo Boss, J.P. Gaultier, Kenzo, Lacoste, Lancôme, Prada, Versace, Yves Saint Laurent, deşi în declaraţia vamală de import marfa înscrisă era mobilier.
În data de 14 noiembrie 2009, autorităţile bulgare au reţinut un transport din Turcia, având ca beneficiar o firmă a învinuitului Vurgun Verdat, fiind identificate 50.987 flacoane de parfumuri contrafăcute, disimulate prin metoda „capac”. Pe 13 ianuarie 2010, gruparea a introdus în România, prin PTF Giurgiu Rurier, cu un autocamion aparţinând firmei învinuitului Kutlu Metin, cantitatea de 52.882 recipiente de parfum, ambalate în cutii metalice inscripţionate fără drept cu însemne ale unor mărci protejate – Dolce&Gabbana, Diesel, Dior, Givenchy, Gucci, Guerlain, Hugo Boss, J.P. Gaultier, Kenzo, Lacoste, Lancôme, Prada, Versace, Yves Saint Laurent. Parfumurile erau ascunse prin metoda „capac” printre mărfuri declarate la vamă. Un alt transport ilegal a fost depistat în data de 4 februarie 2010, în punctul de frontieră Borş, unde au fost descoperiţi 26 de paleţi conţinând 49.498 recipiente de parfumuri de diferite mărci – Lacoste, Lancôme, Dior, Giorgio Armani, Paco Rabanne, Cacharel, Chanel, Thierry Mugler, Hugo Boss, Yssey Miyake. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au efectuat, joi, 30 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Oradea, Sibiu, Călăraşi şi a municipiului Bucureşti, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de contrabandă cu produse accizabile de lux.





8 milioane de euro… o suma foarte foarte mare