Datoriile statelor au urcat cu 30.000 de miliarde dolari
Datoriile cumulate ale statelor şi companiilor la nivel mondial au crescut cu peste 40%, la de miliarde de dolari, de la apariţia primelor semne de criză financiară, în 2007, potrivit datelor Băncii pentru Reglemente Internaţionale (BRI), transmite s-au îndatorat pentru a scoate ţările din recesiune, în timp...
Băsescu este convins că FMI-ul va avea evaluări pozitive
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că sunt condiţii pentru obţinerea unei evaluări pozitive din partea misiunii economice a Fondului Monetar Internaţional care a venit în România la începutul acestei săptămâni. „Cred că, având în vedere începerea misiunii de evaluare a FMI, obligaţia noastră majoră este să contribuim...
„USL-iştii au stricat imaginea României”
Preşedintele suspendat Traian Băsescu afirmă că preşedintele interimar Crin Antonescu şi liderii USL încearcă să răspundă decredibilizării României în ochii partenerilor europeni prin propagarea în faţa românilor a minciunilor şi a unui discurs „ţâfnos naţionalist”, neconform cu valorile UE. „În câteva zile au reuşit să aducă România la un nivel de...
Sarkozy vrea să mărească TVA-ul
Preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat duminică seara o creştere a cotei TVA cu scopul finanţării protecţiei sociale şi atenuării costului muncii, într-o emisiune televizată consacrată ultimei serii de reforme pe care intenţionează să le promoveze înaintea alegerilor prezidenţiale. Sarkozy a anunţat că Guvernul va propune creşterea cu „1,6 puncte (procentuale) a TVA”,...
Ilie Năstase a fost reclamat la DNA pentru neregulile de la FRT
Ilie Năstase a declarat, după ce conducerea FRT a sesizat DNA în privinţa unor nereguli financiare din perioada în care a fost preşedinte, că îi este atât de frică de procurorii anticorupţie şi de Ruxandra Dragomir încât se grăbeşte să prindă avionul să revină în ţară. „Să mă dea...
Avril Lavigne este singură
Cântăreaţa canadiană Avril Lavigne s-a despărţit de iubitul ei, Brody Jenner, fratele vitreg al starletei Kim Kardashian, potrivit unor surse citate în presa americană. Relaţia lui Avril Lavigne cu Brody Jenner a început la scurt timp după despărţirea cântăreţei canadiene de soţul ei, rockerul Deryck Whibley, din trupa Sum...
„Băsescu l-a instigat pe Blejnar să mă ancheteze!”
Victor Ponta spune că Traian Băsescu l-a instigat pe Sorin Blejnar să-l ancheteze, ceea ce constituie infracţiunea de abuz, şi că actele celor doi la adresa sa sunt de ameninţare şi de şantaj, menţionând că plângerile sale penale vor fi instrumentate atunci când justiţia va fi independentă. „În cadrul întâlnirii...
George Michael revine pe scenă
Cântăreţul britanic George Michael se întoarce pe scenă, după o pauză de trei ani, cu o serie de 63 de concerte în mai multe oraşe europene, în care va fi acompaniat de orchestre simfonice, potrivit site-ului oficial al artistului. Intitulată „Symphonica: The Orchestral Tour”, seria de concerte va începe luni seară...
Spania impune restricţii pe piaţa muncii pentru români
Spania – ţară spre care s-au îndreptat cei mai mulţi români după aderarea la UE, dar care se confruntă cu un şomaj de 20% – a decis să-şi restricţioneze piaţa muncii pentru români şi va notifica până la sfârşitul săptămânii Bruxelles-ul şi capitalele europene. Măsura nu îi va afecta însă pe românii care...
Medvedev l-a atacat dur pe Traian Băsescu
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe Traian Băsescu, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, declarându-se bucuros că liderul de la Kremlin i-a susţinut punctul de vedere referitor la declaraţiile preşedintelui român. Rogozin face trimitere la un articol publicat luni seară...