Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu afirmă că preşedintele Traian Băsescu este „un om mărunt” care trebuie izolat pe scena politică. Întrebat de ce îl urăşte pe Traian Băsescu, omul de afaceri a răspuns că sentimentul de ură îi este străin, dar simte că în schimb preşedintele îl urăşte pe el, şeful statului fiind „un om mic” şi „o mediocritate nervoasă”. „Nu îl urăsc, ceea ce înseamnă că, în relaţia mea cu preşedintele, nu există reciprocitate. Sentimentul de ură îmi este oricum străin, iar în cazul particular al lui Băsescu ar însemna, chiar, un consum sentimental fără rost. Omul este mărunt. Funcţia lui este importantă, dar omul este mic. Deşi unora poate că le creează o altă impresie, Băsescu este o mediocritate. O mediocritate nervoasă”, a arătat Vântu, adăugând că este „dincolo de orice bănuială” că Traian Băsescu îl urăşte. „Pentru Traian Băsescu, lumea se împarte în două: obedienţii decerebraţi (pe care îi dispreţuieşte în secret, dar nu-i atacă la vedere) şi restul. Restul <se bucură> de deplina ură a domniei sale. Fac parte din <restul>. Mă atacă periodic, în această logică fără silogisme. Aburcat pe piedestalul unei <înalte moralităţi>, acest <titan al democraţiei româneşti> face ce face şi cade de pe cal”, a afirmat Vântu. Omul de afaceri a amintit că în primii doi ani ai mandatului preşedintelui a susţinut proiectele lui Traian Băsescu, pe care însă acesta le-a ratat. „Ideea de modernizare a sistemului de sănătate este absolut necesară, iar preşedintele a promovat-o absolut corect. Tot aşa, ideile de modernizare a sistemului de învăţământ şi a sistemului de pensii. Modernizarea mediului rural şi industrializarea agriculturii prin unităţi de procesare plantate la sate. Toate astea sunt absolut necesare. Din nefericire, nu a reuşit să modernizeze nimic. A căzut de pe cal. E obiceiul lui Băsescu”, a subliniat Vântu. Acesta a explicat că şeful statului a eşuat pentru că îi lipseşte metafizica. „În momentul în care îţi lipseşte metafizica, degeaba ai putere. Ideile sunt valoroase, dar nu sunt ale lui. Lui Băsescu îi lipseşte convingerea din spatele ideilor. Ideile nu sunt suficiente, prin sine, ci sunt împinse de convingerile din spate, iar convingerile provin dintr-o viziune. La rândul ei, viziunea iradiază dintr-o metafizică. Cabotin, Băsescu şi-a însuşit doar ideile, dar nu deţine nimic din ceea ce ar trebui să se afle îndărătul lor. Nu are convingeri. Nu are acces la viziune. Şi este departe de orice metafizică. În schimb are puterea politică. Să foloseşti uriaşa putere a Preşedinţiei doar pentru a-l pune pe Maior să asculte telefoanele şi pe Morar să-i aresteze pe duşmani, asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea pentru ciubuc”, a arătat S.O.Vântu. El a mai declarat că actualul Cabinet este „cel mai ciudat de la fanarioţi încoace”. „Într-adevăr, în România se întâmplă numai atât cât îl duce capul pe Traian Băsescu, acţionând prin mediocritatea subalternă a lui Emil Boc şi prin Elena Udrea. Grupul nu poate fi suspectat de <viziune>. Este cel mai <ciudat> Guvern al nostru, de la fanarioţi încoace. Nu banii lipsesc Guvernului acestuia, ci minimum de inteligenţă. Creier, nu bani”, a spus Vântu. El susţine că, inclusiv în interiorul PDL, Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea au început să fie percepuţi drept „axa răului”. „PDL-iştii au conştientizat că Băsescu nu mai reprezintă un <activ>, ci este un bolovan legat de picioarele partidului. Majoritatea PDL-iştilor îi urăşte pe Băsescu, Boc şi Udrea. Pentru majoritatea PDL-iştilor, grupul celor trei este identificat drept axă a răului”, a arătat S.O.Vântu. Întrebat de unde are această informaţie, omul de afaceri a răspuns ironic: „Aşa cum Băsescu este alimentat cu informaţii de serviciile <de casă> pe care le are – şi aici mă refer la SRI şi SPP -, tot aşa şi eu sunt perfect informat de lipovenii mei din Deltă”. Vântu a mai susţinut că şeful statului ar trebui izolat pe scena politică. „Acest om este un rău care trebuie izolat pe scena politică românească. Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!”, a arătat Vântu, adăugând că, în momentul de faţă, preşedintele „trage de timp”. „Mă îndoiesc că mai are puterea să-şi numească un nou premier”, a completat S.O.Vântu. De altfel, întrebat care ar fi lucrul „minunat” care s-ar putea întâmpla României, omul de afaceri a răspuns: „Izolarea lui Băsescu pe scena politică”. „Dar dezastrul?”, a insistat realizatorul interviului. „Să ne trezim cu o gospodină deraiată de la cratiţă drept premier”, a replicat Vântu. Pe de altă parte, acesta afirmă în interviul din „Bursa” că apreciază programul de construcţie a caselor pentru specialiştii de la sate iniţiat de Elena Udrea, dar şi faptul că preşedintele Traian Băsescu are meritul de a fi menţinut relaţia cu SUA. „Este a lui (meritul) şi numai a lui. Este o relaţie valoroasă, care ne-a dat posibilitatea să folosim colacul de salvare reprezentat de FMI. Faptul că, însă, Băsescu a contribuit din plin la afundarea noastră, până ce ne-a făcut să avem realmente nevoie de colacul de salvare FMI, asta-i altă poveste”, a spus Vântu. S.O.Vântu a mai declarat că nu neagă dreptul jurnaliştilor de a fi militanţi şi că, în ciuda atacurilor la care a fost supus, nu a dat nici un jurnalist în judecată. „Iubesc atât de mult libertatea, încât o admit chiar şi duşmanilor mei. Este dreptul lor să mă înjure, este dreptul lor să îl susţină pe Băsescu. Din acest motiv, nu am dat niciodată în judecată vreun ziarist. Şi nici nu o voi face vreodată. Altfel, este dreptul vostru (al jurnaliştilor – n.r.) să fiţi militanţi când luptaţi pentru o cauză. În acest moment, presa este profund militantă politic: de o parte, un grup de instituţii media care îl iubesc pe Băsescu şi îi susţin, la grămadă, toate iniţiativele – B1TV, Evenimentul zilei, HotNews; de cealaltă, grupurile Realitatea şi Intact, care-şi permit să semnaleze toate derapajele puterii. Nimeni nu vă contestă, domnilor jurnalişti, dreptul să fiţi militanţi. Oricine susţine altceva este sărman cu duhul”, a conchis S.O.Vântu.