Oprah Winfrey şi-a premiat spectatorii cu o vacanţă
Oprah Winfrey i-a surprins, luni, pe spectatorii prezenţi la premiera celui de-al 25-lea sezon al emisiunii sale, care va fi totodată ultimul, oferindu-le o vacanţă de opt zile în Australia, plătită integral. Cei aproximativ 300 de spectatori au aplaudat, au ţipat de bucurie şi au îmbrăţişat-o pe Oprah Winfrey...
Filmul „Europolis” premiat la Montreal
Pelicula româno-franceză „Europolis”, regizată şi produsă de cineastul Corneliu Gheorghiţă, a câştigat menţiunea specială a juriului pentru lungmetraj de debut, în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Montreal. Cu Adriana Trandafir, Aron Dimeny, Luminiţa Gheorghiu, Andi Vasluianu, Petre Gheorghiu, Dorin Andone şi Monica...
Kylie Minogue este afectată de efectele secundare ale medicamentelor
Cântăreaţa australiană Kylie Minogue continuă să sufere din cauza efectelor secundare provocate de medicamentele prescrise împotriva cancerului şi a declarat că se va simţi uşurată abia după ce tratamentul său se va încheia, anul viitor Cântăreaţa a fost diagnosticată cu cancer mamar în 2005, a suferit o intervenţie chirurgicală...
De Niro şi Edward Norton colaborează într-un nou film
Actorii americani Robert De Niro şi Edward Norton joacă din nou împreună, într-o dramă cu accente de thriller care are toate şansele să se numere printre cele mai de succes filme ale ultimilor ani, potrivit presei internaţionale. Intitulată „Stone”, pelicula prezintă povestea unui condamnat care începe un joc psihologic lipsit de scrupule pentru...
„Expulzarea romilor încalcă libertatea de mişcare”
Simplul fapt de a acorda o sumă de bani unor cetăţeni UE pentru a se întoarce acasă nu este suficient, potrivit unei analize preliminare a Comisiei Europene, pentru a considera că aceste repatrieri nu intră în sfera principiilor libertăţii de mişcare în UE. Serviciile Comisiei Europene sunt în strânsă legătură...
Medicii români lucrează la un proiect împotriva HIV
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat sâmbătă, după ce revista Time a scris despre o epidemie de HIV pe care o riscă România în rândul consumatorilor de droguri injectabile, că pregătesc un program special pentru această problemă, finanţat de la bugetul de stat. „Conducerea Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit, în cursul lunii august, cu...
Românii vor fi premiaţi pentru selectarea deşeurilor
Românii au, din această săptămână, o nouă ocazie de a învăţa să colecteze selectiv deşeurile în vederea reciclării acestora, datorită unei campanii cu premii care se desfăşoară sub sloganul „Ai idee câte lucruri folositoare ai aruncat azi la gunoi?”. Organizată de Eco-Rom Ambalaje, deţinătoare a licenţei mărcii „Punctul Verde” (Der Grüne Punkt) în...
Sorin Ovidiu Vîntu şi complicii săi rămân după gratii
Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, că acesta a fost „iniţiatorul întregul demers infracţional” în ceea ce priveşte favorizarea lui Nicolae Popa, iar din acest punct de vedere „periculozitatea socială a acestui inculpat reliefându-se pregnant”. În ceea ce priveşte „mobilul” lui Vîntu,...
Scafandrii dispăruţi lângă nava Medy sunt de negăsit
Cei doi scafandri care au dispărut joi seară în Marea Neagră, în timp ce inspectau nava Medy, care s-a scfundat în urmă cu o săptămână la şase mile marine de Portul Constanţa, sunt căutaţi cu un elicopter trimis de Aerodromul de la Tuzla. Cumnatul unuia dintre scafandrii dispăruţi a solictat ajutorul Centrului Maritim de Coordonare...
Peste 2.000 de deţinuţi au început şcoala
Peste de persoane aflate în penitenciarele din întreaga ţară au început şcoala primară sau gimnazială, iar alte 271 s-au înscris la în învăţământul liceal în regim de detenţie, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Potrivit comunicatului, la nivelul sistemului penitenciar au fost înscrise persoane private de libertate în învăţământul primar,...





