Politichie locala

Mariana Mircea a fost trimisă în judecată pentru fals în declaraţii

Mariana Mircea, primarul PSD din Cernavodă, a fost deferită justiţiei de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru fals în declaraţii, fiind astfel înregistrat primul caz de trimitere în judecată pentru această infracţiune în urma unei sesizări a ANI. „Este primul caz soluţionat de procurori prin trimiterea în judecată...
Continue Reading

Parlamentarii PSD Constanţa vor radare în zonele aglomerate

Parlamentarii constănţeni au prezentat, duminică, două iniţiative legislative care prevăd, prima, amplasarea radarelor în zonele aglomerate, iar a doua, înlocuirea gratuită a protezelor de sân pentru femeile bolnave de cancer mamar. Prima este un proiect de modificare a Ordonanţei 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Eduard Martin, deputat PSD,...
Continue Reading

Dobrogea este asaltată de proiecte eoliene

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale ar putea finanţa parţial proiectul de realizare a două ferme eoliene în Dobrogea, în valoare de aproape 300 milioane euro, derulat de compania portugheză Energias de Portugal (EDP). Potrivit unui oficial al EDP în...
Continue Reading

Ministerul Turismului luptă pentru promovarea litoralului

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis să încheie un parteneriat cu operatorii din turism pentru promovarea litoralului românesc, prin organizarea de evenimente şi acţiuni pe litoral, începând cu 1 mai, a anunţat joi ministrul de resort Elena Udrea. „Consiliul Consultativ al Turismului a stabilit prin vot încheierea...
Continue Reading
Eveniment

În România încep să ia fiinţă spitalele particulare

Sistemul de coplată, turismul medical şi asigurările de sănătate private vor încuraja construcţia de spitale de către companii, după ce în 2009 multe astfel de proiecte au fost amânate din cauza crizei, furnizorii de servicii medicale vizând pentru următorii doi ani investiţii de 200 milioane euro. Cu toate că...
Continue Reading

România continuă dotarea armatei cu avioane F-16

Două avioane de luptă F-16 aparţinând trupelor americane din Italia au aterizat sâmbătă pe Aeroportul Băneasa din Capitală, urmând să fie expuse la salonul de armament Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2010, unde şi-au anunţat participarea peste 180 de firme de profil din întreaga lume. Aeronavele F-16 au...
Continue Reading
Politichie centrala

Vanghelie este acuzat de fals în declaraţia de avere

Marian Vanghelie a declarat luni că acţiunile la SIF-uri pe care ANI spune că le-ar avea pot fi cele pe care le-a obţinut prin programul naţional de privatizare, iar acţiunile de la magazinul Bucureşti nu sunt ale sale, dar a împrumutat pe cineva cu bani pentru a cumpăra acţiunile...
Continue Reading

Monica Macovei vrea rezultate: „Aştept condamnări în cazul Voicu”

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, consideră că reţinerile din cazului Voicu sunt justificate pentru că faptele de corupţie, mai ales la nivel înalt, nu sunt fapte „uşoare” care cer anchetarea în libertate, arătând că speră să fie şi condamnări. „Mă bucur că se întâmplă şi că se vede...
Continue Reading