Capra râioasă cu coada capitalistă stufoasă!
Capra râioasă cu coada capitalistă stufoasă!Zece ţări din UE au hotărât să introducă suprataxarea băncilor. Iar altele se pregătesc. Dintre cele care au şi făcut-o – Belgia, Germania, Franţa, Austria, Ungaria, Suedia, Marea Britanie – nu sunt cumva doar ţări în care în perioada vârfului crizei financiare statul a...
Habar n-ai ce stresat eşti!
Habar n-ai ce stresat eşti!Mulţi oameni s-au obişnuit atât de mult cu stresul, încât aproape că nu îl mai percep. Însă organismul se resimte în urma expunerii prelungite la tensiuni şi până la urmă reacţionează. La început mai discret, apoi prin dureri din ce în ce mai puternice, de...
Cresc tarifele la gaze şi electricitate
Cresc tarifele la gaze şi electricitateCalendarul de eliminare a preţurilor reglementate la gazele naturale şi energie electrică va fi stabilit până în luna septembrie 2011, urmând să fie implementat în perioada 2013-2015, a declarat luni, la Palatul Victoria, premierul Emil Boc. “Până la finele lui 2011, pe parcursul anului,...
Tinerii din Cairo nu renunţă
Tinerii din Cairo nu renunţăÎn Piaţa Tahrir din capitala Egiptului, protestatarii continuă să manifesteze împotriva regimului. Luni dimineaţă, după o noapte petrecută lângă tancurile Armatei poziţionate la fiecare intrare în piaţă, mii de demonstranţi au cerut din nou demisia preşedintelui şi schimbarea sistemului. … Citeste articol intreg
Elveţia ascunde averi ilicite de 150 de miliarde de dolari
Elveţia ascunde averi ilicite de 150 de miliarde de dolariDespre Elveţia se spune că „nu este o ţară mică ci că este o bancă mare”. Ei bine, un raport recent ne poate da o impresie cam ce se află în subsolurile bine păzite din ţara ceasornicelor. Băncile elveţiene au...
Dumul Vinului Sătmărean
Dumul Vinului SătmăreanTurismul culinar şi, mai ales, cel viti-vinicol, par să aibă viitor şi în nordul ţării, nu numai în judeţe deja consacrate, precum Prahova, Buzău, Vâlcea, Iaşi sau Vrancea. Consiliul Judeţean Satu Mare a anunţat luni, 7 februrarie, că va beneficia de o finanţare europeană pentru proiectul “Drumul...
„Fluxul nu-l aşteaptă pe omul încet”
„Fluxul nu-l aşteaptă pe omul încet”A devenit cunoscută lumii datorită lui Michael Flatley, coregraful şi dansatorul „lord” din „Lord of the Dance”. În 1999 s-a născut „Rhythm of the dance”, iar Doireann Carney a încetat colaborarea cu Michael Flatley. Ea s-a dedicat meseriei de coregraf, preocupându-se permanent să aducă...
AOL cumpără The Huffington Post
AOL cumpără The Huffington PostCompania AOL a fost de acord să cumpere The Huffington Post pentru 315 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii luni şi semnat de reprezentanţi ai ambelor companii, informează CNN, citat de Mediafax. … Citeste articol intreg
Mîndruţă demarează campania anti-Valentine’s Day
Mîndruţă demarează campania anti-Valentine’s DayLa “Nimic important”, din această seară, 7 februarie, Lucian Mândruţă începe o amplă campanie împotriva Zilei Îndrăgostiţilor. Motivele acestei lupte nu sunt cele cu care ne-am obişnuit deja şi anume că este vorba de o sărbătoare kitch de import, preluată pe “nemestecate” de români, în...
2011, Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii
2011, Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei CununiiSfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis anul trecut, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca anul 2011 să fie declarat “An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”. … Citeste articol intreg
