Oficialii de la NASA spun că gaura neagră aflată în apropierea Terrei este ‘uriaşă’.
Oficialii de la NASA spun că gaura neagră aflată în apropierea Terrei este ‘uriaşă’.Specialiştii de la NASA au făcut noi măsurători în ceea ce priveşte gaura neagră descoperită de curând şi au spus că aceasta, cunoscută ca M87, este atât de mare încât ar încăpea în ea aproximativ 6,6...
Report de peste 15 milioane de lei, la tragerea loto 6/49.
Report de peste 15 milioane de lei, la tragerea loto 6 extrase duminică la 6/49, la categoria I, au fost 18, 12, 7, 46, 4 şi 33, iar numărul „noroc” a fost 9666918. Şi la tragerea 5/40 de duminică, la categoria I, s-a înregistrat report, suma pusă în joc...
Octavian Strunilă a petrecut Revelionul în Barcelona!.
Octavian Strunilă a petrecut Revelionul în Barcelona!.Octavian Strunilă nu a fost însă impresionat de atmosfera din oraşul catalan, caracterizând-o ca fiind „seacă”. „Era înţesată de lume care aştepta miezul nopţii pentru a-şi ura La mulţi ani. A fost o experienţp deosebită, dar destul de seacă pentru că nu...
Sorina şi Alexa (Senzual): "Mâncăm cât mai natural şi sănătos ca să nu avem …
Sorina şi Alexa (Senzual): "Mâncăm cât mai natural şi sănătos ca să nu avem …Fetele nu vor să aibă bătăi de cap cu celulita, aşa că au grijă la ceea ce mănâncă. „Deocamdata preferam sa mancam sanatos si sa gustam cate putin din fiecare. Celulita e un mare...
Rămâi pe CANCAN.ro! De la 00.00 vei afla cu ce vedetă a mers la negocieri Daniela Crudu …
Rămâi pe ! De la vei afla cu ce vedetă a mers la negocieri Daniela Crudu …În imaginile incendiare pe care ţi le-am pregătit veţi vedea cum asistenta matinalului de la Antena 1 discută şi negociază intens pentru o noapte pasională de amor. „Prinţul Ţiganilor” a dezvăluit...
Fostul internaţional englez Nat Lofthouse a murit la 85 de ani.
Fostul internaţional englez Nat Lofthouse a murit la 85 de , atacant, fusese selecţionat de 33 de ori în naţionala Angliei, în perioada 1950 – 1958, pentru care a marcat 30 de goluri. După ce a disputat 452 de meciuri pentru Bolton (255 goluri), el s-a retras în...
Loredana: "Nu m-am îngrăşat de sărbători pentru că mi-am făcut timp să fac …
Loredana: "Nu m-am îngrăşat de sărbători pentru că mi-am făcut timp să fac …”Nu m-am îngrăşat pentru că am făcut mişcare. Am încercat să îmbin utilul cu plăcutul. Pe lângă că am cântat, am avut şi tot felul de activităţi. Am făcut şi călărie, am apelat la activităţi fizice...
LiveSCORE CM de handbal: România – Danemarca
LiveSCORE CM de handbal: România – DanemarcaMaţionala masculină de handbal a României joacă la această oră al doilea meci din Grupa C a Campionatului Mondial din Suedia. LIVE România – Danemarca 2-2 (prima repriză) Marcatorii echipei noastre: Jurcă, Stamate După ce în partida inaugurală de la CM au pierdut...
Lăcătuş, deranjat de influenţa lui Meme la echipă
Lăcătuş, deranjat de influenţa lui Meme la echipăManagerul Stelei va sta permanent alături de roş-albaştrii în stagiile de pregătire, lucru care nu-i convine antrenorului. În ciuda declaraţiilor oficiale, managerul general şi antrenorul principal al roş-albaştrilor nu mai sunt de multă vreme pe aceeaşi lungime de undă. Citeste articol intreg
Marius Novanc: „Algerienii au un stil distructiv!“
Marius Novanc: „Algerienii au un stil distructiv!“După ce Algeria a pierdut în prima etapă la doar un gol în faţa Serbiei, Marius Novanc spune că tricolorii trebuie să îşi ia diseară măsuri de precauţie suplimentare. Pentru a evita un episod nefericit ca la CM 1995, când România pierdea în...
