Mazăre vrea investitor privat la Cazino
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, vrea trecerea Cazinoului la municipalitate în condiţiile în care MDRT, care l-a luat în administrare în urmă cu un an, nu a început reabilitarea acestuia, el spunând că intenţionează să vândă obiectivul printr-o licitaţie internaţională. „Anul trecut, după discuţiile pe care le-am avut cu madam...
Arbitrii de la gimnastică au fost părtinitori la JO
Mai mulţi arbitri au dat dovadă de părtinire în notele pe care le-au acordat în cadrul competiţiei feminine de gimnastică de la JO de la Londra, însă, în general, clasamentele sunt corecte, a anunţat Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG), într-un buletin publicat marţi. Făcând bilanţul Jocurilor Olimpice, Comitetul tehnic...
La Universitatea „Ovidius”, admitere la toate formele și programele de învățământ
Universitatea „Ovidius” din Constanța se prezintă astăzi ca o instituție de educaţie şi cercetare ştiinţifică având „Grad de încredere ridicat”, abilitată să emită diplome de studii pentru toate programele şi formele de învăţământ, organizate în concordanţă cu prevederile legale, orientată către promovarea învăţământului de calitate prin stabilirea unor standarde...
Iulia Timoşenko – şapte ani de închisoare
Curtea de Casaţie ucraineană a confirmat miercuri condamnarea lui Timoşenko, în octombrie, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce aceasta a semnat un contract în domeniul gazelor naturale cu Rusia considerat dezavantajos pentru ţara sa. UE şi-a exprimat regretul miercuri faţă de confirmarea de către...
Trofeul „Mamaia 2012” a fost câştigat de Rodica Elena Tudor
Marele premiu al Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2012, în valoare de de euro, a fost câştigat de Rodica Elena Tudor din judeţul Prahova. Decizia de acordare a marelui premiu a fost luată de consilierii judeţeni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aşa cum se întâmplă de mai mulţi ani,...
Christina Aguilera revine cu un nou album
Cântăreaţa americană Christina Aguilera a anunţat că revine pe piaţa muzicală cu un nou album, pe care îl consideră „o renaştere”. Compozitoare, cântăreaţă şi producătoare, Aguilera are o vechime de mai bine de un deceniu în lumea muzicală, cariera acesteia părând să cunoască un declin. Cel mai recent album al ei, „Bionic”,...
Preşedinţi de secţii de votare acuzaţi de procurori
Trei preşedinţi de secţii de votare, din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare, au fost puşi sub acuzare de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind fraudarea referendumului, care au constatat că cele mai multe neregului s-au înregistrat în Mehedinţi. Dumitru Mirea, în...
Obama se orientează către tineri
Barack Obama a încercat marţi să remobilizeze electoratul tânăr, cerându-le celor aproximativ de studenţi reuniţi pentru a-i asculta discursul „să creadă” şi să nu se lase descurajaţi de către republicani, în timp ce la Tampa, are loc convenţia naţională a adversarilor săi. „Eu vă cer să credeţi”, a afirmat...
Bashar al Assad susţine că lupta va mai dura
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a recunoscut că regimul său nu a câştigat încă lupta împotriva rebelilor şi că aceasta va mai dura. „Pot să rezum situaţia într-o frază: progresăm, situaţia pe teren este mai bună dar nu am câştigat încă, aceasta necesită timp”, a declarat el în acest interviu...
Onaca va fi consilier prezidenţial
Fostul senator PDL de Constanţa Dorel Onaca ar urma să ocupe o funcţie de consilier de stat la Palatul Cotroceni, în echipa preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, vor reveni la Palatul Cotroceni ceilalţi consilieri prezidenţiali din vechea echipă a lui Băsescu de dinainte de suspendare: Cristian Diaconescu la Cancelaria preşedintelui,...








