Van Rompuy are şanse la un nou mandat de preşedinte al UE
Preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, belgianul Herman Van Rompuy, va obţine cel mai probabil un nou mandat de doi ani şi jumătate, săptămâna viitoare, în cursul summit-ului liderilor europeni, potrivit unor surse diplomatice. „El face obiectul unui consens, nimeni nu a exprimat o opinie contrară”, a declarat marţi...
„Elena Udrea este un personaj de Caragiale”
Elena Udrea este un personaj de Caragiale, la fel ca Roberta Anastase, susţine preşedintele PSD, Victor Ponta, pe blog, comentând astfel afirmaţiile liderului PDL Bucureşti potrivit cărora în perioada în care a fost ministru a votat în Parlament de mult mai multe ori decât cei doi lideri USL. Într-o...
„UDMR vinde marfa la cel mai mic preţ”
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, afirmă că declaraţia liderului PSD, Victor Ponta, potrivit căreia şi-ar dori ca UDMR să intre în Parlament, „şi nu partidul lui Tokes”, este „supărătoare”, adăugând că partidelor româneşti le place Uniunea „pentru că UDMR vinde marfa cu preţul cel mai scăzut”. Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a declarat, marţi,...
Vine căldura la Mangalia!
Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară după ce reprezentanţii primăriei au semnat ordinele de plată către Callatis Therm şi după ce viceprimarul Constantin Filimon a revenit asupra notificării trimise societăţii de termoficare privind încetarea contractului. „Am încercat să rezolv situaţia căldurii împreună cu consilierii,...
Senatorul Banias a părăsit puterea pentru a trece la PC
Noul lider al organizaţiei judeţene a PC Constanţa, Mircea Banias, a afirmat că plecarea sa din PDL nu are legătură cu dosarul în care este anchetat de către DNA şi susţine că nu ştie nici acum care sunt acuzaţiile care i se aduc. „Vă mărturisesc că nici astăzi, după 8-9 luni de...
„Câştigi la Twente sau pleci”
Patronul Stelei, Gigi Becali, a revenit, după ce a ameninţat că îl va da afară pe Ilie Stan dacă echipa nu câştigă cu Twente Enschede, afirmând că a avut o discuţie lămuritoare cu antrenorul, în urma căreia cei doi s-au împăcat. „Stan m-a sunat şi mi-a zis că nu a zis aşa ceva. Dacă...
Bute e convins că va câştiga acasă la Froch
Campionul mondial al versiunii IBF, Lucian Bute, a declarat că este pregătit să lupte acasă la britanicul Carl Froch, care a fost desemnat challenger obligatoriu al pugilistului român, el fiind convins că un meci la Nottingham îi va da o energie suplimentară. „Cred că la toată experienţa pe care o am acum, este timpul ca...
Hagi se pregăteşte pentru Liga I
Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a declarat joi, la Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Turcia, că echipa pe care o finanţează, Viitorul Constanţa, se pregăteşte pentru promovare, dar rămâne de văzut dacă reuşeşte acest obiectiv. „Am fost şi eu să văd echipele din Divizia A. Noi (Viitorul Constanţa) ne pregătim pentru...
Red Bull şi-a prezentat noul monopost
Monopostul Red Bull RB8 a fost lansat online, luni, iar echipa austriacă speră ca acesta să continue tradiţia de învingător al „celebrelor” RB6 şi RB7, cu care Sebastian Vettel şi team-ul său au triumfat în ultimele două ediţii ale Campionatului Mondial de Formula 1. Monopostul cu numărul opt din istoria...
Papa a exorcizat doi bărbaţi
Prezenţa Papei Benedict al XVI-lea în apropierea a doi bărbaţi „posedaţi”, aduşi în mai 2009 în Piaţa Sfântul Petru pentru a fi vindecaţi, a contribuit la vindecarea acestora, afirmă exorcistul Romei, părintele Amorth, într-o nouă carte. Părintele Amorth afirmă în cartea sa „Ultimul exorcist – lupta mea împotriva lui Satan”...










