PNL a depus o moţiune împotriva lui Radu Berceanu
Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva deţinătorului portofoliului Transporturilor Radu Berceanu, intitulată „Ministrul
anti-transporturi şi pro-furt”, reclamă slabele performanţe în domeniu şi solicită demisia democrat-liberalului. „Urmare a performanţei dezastruoase a ministrului transporturilor şi infrastructurii în 2009 şi 2010, din cauza blocării cu intenţie a proiectelor din acest domeniu necesare României, noi, semnatarii prezentei moţiuni simple, solicităm demisia domnului Radu Berceanu din funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii”, se arată în textul moţiunii. Potrivit unei decizii a CCR din 2007, în eventualitatea adoptării moţiunii simple, premierul nu este obligat să îl demită pe cel incriminat. Curtea a considerat că, în general, o moţiune simplă are efecte în plan politic, iar nu juridic, făcând parte din categoria instrumentelor de control parlamentar. Decizia CCR a fost dată după ce Regulamentul Senatului a fost atacat în momentul în care s-a adoptat moţiunea simplă împotriva Monicăi Macovei, iar opoziţia de atunci a cerut demiterea ei, aşa cum se cerea în moţiune. În ceea ce-l priveşte pe Radu Berceanu, liberalii îl numesc „ministrul anti-autostrăzi”. „La capitolul autostrăzi, ministrul Radu Berceanu se poate compara cu ceilalţi colegi ai săi foşti miniştri ai transporturilor: Băsescu, Boagiu şi Dobre – cu toţii caracterizaţi de o aversiune împotriva construcţiei autostrăzilor. După finalizarea cu iz electoral a primilor 42 de km din Autostrada Transilvania în decembrie 2009 (care, în treacăt fie spus, ar fi fost finalizaţi încă din 2008 dacă România nu ar fi avut ghinionul de a-l avea la conducerea ministerului transporturilor în 2005 şi 2006 pe ministrul Dobre), anul 2010 a adus acest proiect în impas”, susţine moţiunea. „Am constatat însă că, dacă domnul Berceanu, în calitate de ministru, tot nu face drumuri, măcar încearcă să deturneze fonduri publice către clientela propriului partid. Curtea de Apel Bucureşti a decis să anuleze contractul de consultanţă pentru construcţia autostrăzii Medgidia – Constanţa, după ce domnul ministru Berceanu nu a atribuit contractul firmei de pe locul I (care a venit cu preţul de 7,2 milioane de lei) ci firmei de pe locul IV (pentru preţul de 11,9 milioane de lei). Astfel, construcţia autostrăzii Medgidia – Constanţa, care trebuia să se desfăşoare în forţă încă din 2009, a fost întârziată semnificativ”, mai acuză liberalii. PNL precizează şi că Berceanu este „un expert în sistarea programelor guvernamentale iniţiate de alţii”, dar şi că „s-a folosit de proiectele de infrastructură în scop electoral”. „În campania pentru alegerile europarlamentare, Radu Berceanu a anunţat lansarea procedurii de licitaţie pentru studiul de fezabilitatea necesar construcţiei autostrăzii Târgu–Mureş – Iaşi. Bineînţeles că nu a fost demarată nicio licitaţie şi totul a fost o promisiune aruncată în ochii alegătorilor. Ulterior, ministrul Berceanu a declarat, la Iaşi, în data de 30 noiembrie 2009, în campania pentru alegerile prezidenţiale, că licitaţia privind studiul de fezabilitate urmează să fie lansată la începutul anului 2010, pentru ca acesta să fie definitivat în vara anului 2010”, se arată în moţiunea PNL. Liberalii mai critică şi prestaţia ministrului în privinţa absorbţiei fondurilor europene. „Din cele câteva miliarde de euro, alocate de către Uniunea Europeană ca finanţare nerambursabilă pentru construcţia autostrăzilor Nădlac – Arad, Timişoara – Lugoj, Lugoj – Deva, Orăştie – Sibiu, precum şi pentru reabilitarea a câtorva sute de kilometri de drum naţional aflate pe reţeaua trans-europeană de transport, domnul ministru Radu Berceanu a reuşit performanţa de a nu cheltui niciun euro! Aceasta în ciuda faptului că în mai 2007 (adică de mai bine de trei ani!) a fost semnat contractul pentru pregătirea proiectelor tehnice pentru toate aceste autostrăzi”, se menţionează în textul moţiunii. „Ministrul Berceanu a avut de la cine învăţa în privinţa blocării proiectelor de infrastructură rutieră. În 1997, Traian Băsescu, ministrul transporturilor la acea vreme, dicta oprirea tuturor lucrărilor la autostrada Bucureşti – Constanţa. În 2005, ministrul Dobre bloca lucrările la autostrada Braşov – Borş şi anula contractul pentru construcţia autostrăzii Bucureşti – Braşov. Actualul ministru a reuşit chiar să-şi depăşească mentorii: îndată ce a ajuns la conducerea ministerului transporturilor şi infrastructurii a oprit orice progres în privinţa construcţiei unei reţele de aproximativ 1000 de kilometri de drumuri expres cu caracteristici de autostradă. Astfel, nenumărate proiecte, care aveau realizate studii de fezabilitate cu liste de cantităţi, fiind aşadar pregătite pentru construcţie prin sistemul design-build şi finanţare din mediul privat, au fost anulate instantaneu de către ministrul Berceanu. Printre acestea enumărăm drumurile expres Piteşti – Craiova, Arad – Oradea, Făgăraş – Sibiu, Turda – Alba – Iulia – Sebeş, Baia Mare – Satu Mare – Petea, precum şi autostrada de centură a municipiului Cluj-Napoca”, critică liberalii. PNL atrage atenţia şi asupra „dezastrului la calea ferată”. „Niciodată în istoria căilor ferate din România, infrastructura feroviară nu a fost într-o stare atât de dezastruoasă. Paradoxal, niciodată în istoria României, CFR nu a dispus de atât de mulţi bani pentru infrastructura feroviară”, susţin liberalii. „Ca şi în cazul celorlaltor tipuri de infrastructură, adversitatea ministrului faţă de orice proiect de infrastructură aeroportuară este evidentă. Ministrul Berceanu se opune construcţiei Aeroportului Internaţional Braşov, cu toate că fezabilitatea acestui proiect a fost demonstrată de nenumărate studii, iar finanţarea ar urma să fie asigurată de autorităţile locale şi din surse private. În loc să încurajeze construcţia unui aeroport care ar deservi o zonă importantă a ţării, cu obiective turistice importante (Valea Prahovei, oraşele medievale Braşov şi Sighişoara, precum şi multe localităţi conţinând cetăţi şi biserici medievale din Transilvania, majoritatea incluse în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO), domnul Berceanu, din postura sa de ministru al „anti-transporturilor”, ameninţă: „Garantez că nu se va realiza acest aeroport”. Şi aceasta doar pentru că preşedintele Consiliului Judeţean Braşov are ghinionul de a nu fi membru PDL”, spun liberalii. „Hoţie la drumul mare – marca Berceanu: prietenii de la Golden Blitz decontaminează un hectar de teren de pe amplasamentul autostrăzii Braşov – Borş pentru 24 de milioane de euro! Furtul din banul public a atins cote nemaiîntâlnite în mandatul ministrului Berceanu. Un exemplu reprezentativ este acordarea unui contract în valoare de 16 milioane de euro pentru curăţarea de substanţe toxice a unui teren de un hectar de pe aliniamentul viitoarei autostrăzi Transilvania unui consorţiu de firme din care face parte şi firma Euroconstruct ’98 Trading SRL. În schimb, în loc să finalizeze decontaminarea la timp, consorţiul de firme-căpuşă au agreat cu domnul Berceanu un act adiţional în valoare de 8 milioane de euro. Valoarea contractului ajunge aşadar la 24 de milioane de euro!”, critică PNL. Liberalii amintesc şi de „recentul incident din vama Nădlac, când staff-ul AC/DC a fost nevoit să plătească o mită negociată de circa 2500 de euro pentru a fi lăsaţi să plece din România”. „Astfel, imaginii României peste hotare i s-a mai adăugat încă o pată, căci toată presa internaţională a răsunat în urma acestei ştiri, mai ales că sesizarea asupra abuzurilor din Vama Nădlac către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost făcută printr-o adresă din partea Ambasadei României la Paris. Domnul ministru Radu Berceanu a şi recunoscut că această întâmplare nu e singulară, că s-a mai întâmplat şi în lunile premergătoare momentului. Abia după două săptămâni, doar patru angajaţi de la Vama Nădlac au fost concediaţi, deşi este cunoscut faptul că afacerile din Nădlac sunt de mult timp prospere cu ştiinţa şi sub supravegherea conducerii PDL-iste şi spre câştigul acesteia”, susţin iniţiatorii moţiunii simple. Lipsa oricărei strategii în transporturi, „neseriozitatea şi lipsa de viziune” a ministrului Transporturilor sunt alte critici aduse lui Radu Berceanu.





Lasă un răspuns