Şase ore fără curent la patru stele = Hotel Prestige

Era lumină la Hotel Prestige….dar numai împrejur…. la alţii

Era lumină la Hotel Prestige….dar numai împrejur…. la alţii

ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. şi-a pus în gând să ajute turismul de pe litoral. Din păcate, ajutorul pe care vor să ni-l dea italienii care păstoresc  societatea de distribuţie a energiei electrice este unul de sens contrar cu cel care şi-l doresc patronii şi turiştii din Mamaia. A avut dreptate cel care, cu rectificările de rigoare, a afirmat că SUA şi România  se aseamănă: SUA este ţara tuturor posibilităţilor iar România este ţara în care totul este posibil. Cum este asemănarea dintre cele două ţări, aşa este şi ajutorul pe care macaronarii de la ENEL vor să-l dea turismului local. În data de 02 august a.c., Hotel Prestige**** din Mamaia a fost unul dintre beneficiarii serviciilor “ireproşabile” furnizate de SC ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. În jurul orei 16, s-a auzit o bubuitură. Toţi cei prezenţi s-au gândit că s-a întâmplat ceva grav dar, de unde? Căzuse curentul, aşa cum se obişnuieşte a se defini, lipsa de tensiune, în termeni populari. După cum era firesc, cei de la ENEL au fost informaţi telefonic despre avarie. Şi pun’te pe aşteptat. A trecut o oră şi tensiunea n-a venit. Închipuiţi-vă cum e să fi cazat la patru stele fără aer condiţionat. Au deschis oamenii uşile şi ferestrele dar degeaba, tot nu s-a făcut curent….. la prize. Şi uite aşa, a mai trecut o oră, încă o oră şi până pe la ora 21 tot aşa. Curentul a refuzat să se arate la …. becuri. Cam pe la acea oră, telefonic, a intervenit cineva din administraţia locală la ENEL. Toată povestea a mai durat cam o oră când, scump la vedere şi nu numai, curentul care se înfundase într-un cot de conduct(ă)or sau în vreun transformator obosit, a venit cu toată presiunea…. ăăă…pardon, tensiunea.

E cald dom’le

După cinci ore de la avarie, intervenţia unui reprezentant al administraţiei locale a produs efecte abia după o oră. Adică, un total de şase ore fără curent la un hotel de patru stele, aflat în staţiunea turistică numărul unu de pe litoral. În aceste condiţii, nu poate fi trasă decât o singură concluzie: ceva este putred la ENEL! Şi spunem putred deoarece, după cum puteţi observa şi în fotografie, în jurul hotelului, toate celelalte obiective turistice beneficiau de invenţia lui Tesla ceea ce ne duce cu mintea la faptul că, nu a fost vorba despre o avarie majoră care să necesite şase ore de intervenţie efectivă. O să vedem care este şi poziţia celor de la ENEL dar până atunci, să facem o scurtă analiză pe baza celor observate. Acest hotel a fost deschis la sfârşitul verii trecute, deci beneficiază de o branşare recentă, conexiune electrică ce se pare că a beneficiat de o linie nouă din vreme ce, era singurul fără curent. Tot acest lucru ne spune că, profesionalismul impune să fi implementat şi un nou transformator pentru că cele vechi sunt obosite şi, fără discuţie subdimensionate. Din informaţiile care le deţinem, cei de la ENEL ar fi motivat faptul că era foarte cald afară, adică cca 35 grade Celsius. Păi managerii italieni credeau că e tot o iarnă pe malul mării? Dacă la noi este aşa, stăm şi ne întrebăm, cei din Emiratele Arabe ce’or păţi?

N-au bani de …. siguranţe

E clar că nu au proiectat lucrările din infrastructură cum trebuie şi, după părerea noastră, cel mult au umblat la cabluri, staţiile de transformare serioase fiind prea scumpe pentru investiţii de asemenea anvergură. Această teorie este susţinută de viteza şi capacitatea de reacţie a celor de la ENEL după micile avarii de după furtuna de acum aproximativ o lună. Noile tablouri şi contoare electrice pe care le-au montat italienii, pe lângă siguranţe automate (care sunt pentru supra-curent) au şi un dispozitiv de protecţie la supra-tensiune. Evident că, în urma trăznetelor au apărut şi şocuri de tensiune în reţea care au dus la distrugerea acestor dispozitive. Acestea seamănă cu siguranţele fuzibile folosite la consumatorii casnici. Adică, par să nu aibă un cost ridicat de achiziţie. Stimaţi cititori, o să rămâneţi surprinşi dar, sunt beneficiari care nici acum nu au acest dispozitiv în stare de funcţionare, adică, înlocuit. Pe cei de la ENEL îi doare în cot şi de eventualele procese de care se vor lipi în cazul apariţiei unui nou şoc de tensiune în reţea care va “pârli” toate electrocasnicele aflate în priză.

Iarna car şi vara sanie… dar nu pentru macaronari

Dacă  aceste lucruri mărunte nu sunt rezolvate în cel mai scurt timp, atunci de ce să ne mai mirăm că apar aceste probleme în ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică şi viteza foarte mică de reacţie în rezolvarea lor? Problemele sunt atât de frecvente încât, Asociaţia Patronală din Mamaia intenţionează să se plângă Guvernului României din cauza modului în care ENEL DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A. înţelege să ofere servicii. Pe de altă parte, printr-un comunicat de presă, cei vizaţi se apără motivând că se fac lucrări de modernizare (n.r.-în plin sezon? Oare italienii n-au auzit de vorba românească “iarna car şi vara sanie”?) în 30% din reţeaua din Mamaia. În acelaşi timp, este acuzat furtul de energie electrică şi supra-consumul. Păi din câte ştim, când se face proiectarea unei instalaţii se supradimensionează transformatorul şi nu numai. Ei zic că au schimbat cabluri. Foarte bine dar degeaba dacă nu au schimbat şi staţiile de transformare. De aceea crapă. Credem că acest fapt poate fi rezolvat printr-o eveluare a respectării contractului de privatizare (cu măsurile ce se impun) deoarece, italienii au investit târziu şi foarte puţin în infrastructură. Viteza mică de reacţie este generată şi de sub-dimensionarea numărului de echipe de intervenţie. Iar faptul că tot cei de la ENEL invocă faptul că beneficiarii nu respectă puterea contractată şi o depăşesc chiar dublu, demonstrează că din punct de vedere al infrastructurii, ENEL este la limită dacă nu la pământ. Asemenea lucru nu trebuie să genereze căderi dese de curent ci, cel mult, litigii în instanţă. Practic, ENEL nu-şi asumă nicio responsabilitate directă. Ba aruncă vina pe nea Nicu, ba pe hoţii de curent, ba pe ….. atenţie….. cererea mare a pieţei (cei care consumă mai mult decât au contractat). Poate n-ar fi rău ca, în cazul monopolurilor în prestarea serviciilor, să fie promovată o lege care să dea administraţiilor locale o posibilitate de a sancţiona deoarece, protecţia consumatorului nu funcţionează pentru persoane juridice. În altă ordine de idei, urbea încasează taxe de la aceşti agenţi economici care sunt obligaţi să stea la cheremul unora care deţin un monopol.

Alecu VARTAN