Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că Victor Ponta trece acum printr-o „fază” prin care a trecut şi el după ce a devenit şef al partidului, când credea că „taie” şi „spânzură”, adăugând că actualul lider al PSD e lipsit de experienţă, dar acest lucru nu este o critică pe care i-o face. Întrebat, la o emisiune Realitatea TV, în ce relaţie este cu Victor Ponta, Geoană a declarat: „Relaţie ca de la cineva mai experimentat, la un tânăr care este la început de carieră. Eu privesc cu destul de multă înţelegere… Am trecut şi eu prin faza asta, când voiam să mă afirm după ce am câştigat congresul împotriva domnului Iliescu, credeam că tai şi spânzur şi fac. La Victor Ponta e evident un proces de adaptare şi de ajustare, care e în fond o lipsă de experienţă, asta nu e o critică”. Preşedintele PSD şi-a explicat şi rolul actual pe scena politică, explicând că „în clipa în care vii cu toate frustrările campaniei prezidenţiale, cinci milioane două sute de voturi câştigi în România şi lumea te cunoaşte, e firesc să fii în continuare util şi activ în acest partid”. Fostul lider PSD a evitat să răspundă criticilor la adresa sa din partea lui Ponta, care a spus sâmbătă că nu mai vrea să se facă glume pe seama PSD cu flacăra violet. „Eu nu am auzit de flacăra violet în viaţa mea, dar dacă este o aluzie la campania prezidenţială, acolo cred că va trebui la un moment dat să aflăm şi să spunem întregul adevăr despre această campanie. Voi avea nevoie şi de colaborarea instituţiilor statului”, a spus preşedintele Senatului. Mircea Geoană a explicat că nu a abandonat ideea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze dacă alegerile prezidenţiale au fost fraudate. „În evaluarea noastră şi asta e un lucru pe care îl spun cu tărie – poate o să vă pară un Geoană bosumflat după şase luni care vorbeşte despre următoarele alegeri – dar noi am câştigat alegerile astea la o diferenţă mult mai mare. Nu am abandonat ideea unei comisii parlamentare de anchetă pentru acest subiect, pentru că atunci vom putea să cerem cu temei legal instituţiilor abilitate toate informaţiile de care avem nevoie”, a conchis pesedistul. Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că doreşte ca PSD să devină un partid respectat, să nu se mai râdă vreodată de această formaţiune şi nici să se mai facă glume cu „flacăra violet, cu jacuzzi şi cu alte lucruri. „Mă uitam cât ne critică la televizor cu preşedintele de la Eximbank, Ionuţ Costea, cumnatul lui Geoană şi m-am bucurat că Daciana nu are nici un frate şi nu trebuie să îl pun în nici o funcţie. Nu o să fac niciun fel de aranjamente ca să ne punem noi iarăşi în nişte funcţii. Îmi mai doresc ceva. Am intrat într-un partid acum zece ani, un partid care nu era chiar foarte iubit, sigur, unii ne iubeau alţii ne înjurau, dar era un partid respectat. Dacă m-a durut ceva când am candidat la funcţia de preşedinte nu era că oamenii ne înjurau, ci că oamenii râdeau de noi. Nu vreau ca de PSD  să se mai râdă vreodată. Nu vreau glume cu flacăra violet, cu jacuzzi şi alte lucruri. Mă întrebau, <<domnu’ Ponta ştiţi cum se pune dopul la şampanie, înapoi? Nu. Ia întrebaţi-l pe domnul Geoană>>.  Nu vreau să se mai întâmple lucrul ăsta, vreau să fim respectaţi”, a declarat Victor Ponta, referindu-se aluziv la greşelile de campanie ale lui Geoană şi la faptul că acesta a sărbătorit victoria înainte de aflarea rezultatelor oficiale.