Unde merg românii de Paște?
Dacă nu acasă, atunci către pensiunile turistice sau mai departe, dincolo de granițe. Cererile pentru vacanțele de Paște ale turiștilor români surprind chiar și agențiile de turism. În câteva zile, turoperatorii trag linie. Estimările de final duc vânzările pentru vacanța de Paște aproape de 2013. Dar nu mai mult. Iar...
Micii creditori avantajati de noua lege a insolventei
Proiectul a trecut de forul decizional al Parlamentului, dar mai are nevoie de promulgarea președintelui Traian Băsescu. Legea este însă contestată de opoziție. Doar cazurile de insolvență ce apar după intrarea în vigoare a noii legi pot beneficia de prevederi. Iată principalele noutăți ale proiectului adoptat zilele trecute de...
Doar un Bentley și un Aston Martin au fost vândute în 2014
Numărul maşinilor second-hand înregistrate în primele trei luni din acest an a scăzut cu 11,62%, până la unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, potrivit statisiticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). În același interval, înmatriculările de autovehicule noi s-au majorat cu 18,8% în...
Conturi individuale de economisire pentru sistemul de pensii
Promovarea mecanismelor moderne de e-Commerce, atât pe piaţa internă, cât şi în afara ţării, implementarea sistemului e-Guvernare, dar şi formarea de competenţe digitale în domeniul educaţiei, reprezintă principalele direcţii prevăzute în domeniul Comunicaţiilor, potrivit programului politic pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului, săptămâna viitoare. Principiul de...
A scazut salariul mediu nominal net
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1625 lei în luna ianuarie 2014, în scădere faţă de luna precedentă cu 135 lei (7,7%), iar valoarea brută a fost de 2250 lei, cu 7,4% mai mică decât în decembrie 2013, informează un comuncat al Institutului Naţional de Statistică (INS)....
Datoriile statelor au urcat cu 30.000 de miliarde dolari
Datoriile cumulate ale statelor şi companiilor la nivel mondial au crescut cu peste 40%, la de miliarde de dolari, de la apariţia primelor semne de criză financiară, în 2007, potrivit datelor Băncii pentru Reglemente Internaţionale (BRI), transmite s-au îndatorat pentru a scoate ţările din recesiune, în timp...
Şomajul tinerilor a ajuns şi la 36%
Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani variază de la peste 36% în regiunea Centru la 11,9% în Nord-Est, media pe ţară fiind de 23,7%, în timp ce zona Bucureşti-Ilfov figurează cu o cotă de 22,2%, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat. Cel mai...
BCR a acordat 1 miliard de euro pentru „prima casă”
Banca Comercială Romană (BCR) a depăşit pragul de 1 miliard de euro la creditele acordate în cadrul programului Prima Casă, banca sprijinind astfel peste de tinere familii să îşi cumpere prima lor locuinţă. „Cu un volum de credite de peste un miliard de euro, BCR a fost liderul...
Românii îşi neglijează sănătatea din cauza banilor
Peste 73% dintre români au renunţat în 2010 să meargă la medic din cauza costurilor pe care le implică o astfel de vizită, potrivit unui studiu lansat, marţi, de ARPIM, cu ocazia Zilei europene a pacientului. „Această cifră ar trebui să atragă atenţia autorităţilor şi să ridice multe semne...
Nereguli în restituirea proprietăţilor
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Naţională de Restiturie a Proprietăţilor, unde peste 80% dintre dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor. Preşedintele ANRP, Dorina Danilescu, a declarat marţi, după şedinţa de Guvern,...









