Politichie centrala

Ungureanu îşi face griji pentru imaginea României

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că „abuzurile inimaginabile” ale actualei puteri constatate de cancelariile statelor partenere pot duce într-un termen scurt la izolarea României în plan internaţional. Mihai Răzvan Ungureanu a apreciat reacţiile din Europa şi de peste ocean la adresa României ca fiind „cea mai dură...
Continue Reading
Politichie centrala

Summitul UE este văzut drept salvatorul băncilor

Summitul Uniunii Europene de luna aceasta va permite luarea unor măsuri decisive privind contracararea crizei din Zona Euro, a declarat ministrul francez de finanţe Francois Baroin, după reuniunea grupului G20 de la Paris. El a dat asigurări că summitul va oferi „răspunsuri clare” şi că băncile centrale vor continua să...
Continue Reading
Sport

Argentina înlocuită de Portugalia pentru inaugurarea Naţional Arena?

Naţional Arena din Capitală nu va mai fi inaugurat, la 10 august, cu meciul de fotbal România-Argentina, după ce sud-americanii s-ar fi răzgândit în privinţa prezenţei la eveniment, astfel că Federaţia Română de Fotbal (FRF) negociază cu Portugalia. „Am trimis o scrisoare oficialilor din Argentina, pentru a şti exact...
Continue Reading
Monden

Festivalul Mamaia va avea şi o secţiune rock dedicată lui Teo Peter

Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2011 se va desfăşura în perioada 25 – 28 august, la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, şi va avea trei secţiuni, Creaţie, Interpretare şi Rock, cea din urmă fiind dedicată lui Teo Peter. Potrivit site-ului festivalului, ediţia din acest an...
Continue Reading
Politichie externa

Siria condamnă atacurile la adresa preşedintelui Assad

Siria a condamnat ca „provocatoare” declaraţiile lui Hillary Clinton, care a spus că liderul sirian Bashar al-Assad şi-a pierdut legitimitatea de a conduce. „Aceste declaraţii sunt încă o dovadă a ingerinţei flagrante a SUIA în problemele interne ale Siriei”, potrivit agenţiei Sana. „Conducerea politică a Siriei nu îşi obţine...
Continue Reading
Politichie externa

Rusia şi NATO nu au ajuns la un acord privind apărarea Europei

Rusia şi NATO nu pot ajunge la un acord privind un sistem de apărare antirachetă sectorială  a Europei, aşa cum a propus Dmitri Medvedev la summitul de la Lisabona, a admis luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Rusia şi NATO au convenit să coopereze în privinţa sistemului european de apărare antirachetă...
Continue Reading
Politichie locala

PDL Constanţa nu a intervenit în numirea şefilor la Vama Constanţa

Liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, afirmă că nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa şi că  a lăsat instituţiile abilitate în acest sens să-şi desemneze conducerea. „PDL, la Constanţa, unde este tot un punct de frontieră important, n-a avut niciun fel de intervenţie, nu a...
Continue Reading

Plângere împotriva primarului Romei, după incendiul soldat cu moartea a patru copii români.

Plângere împotriva primarului Romei, după incendiul soldat cu moartea a patru copii româ celor patru copii romi, duminică, în incendiul izbucnit într-o tabără ilegală din Roma, a generat critici la adresa autorităţilor, inclusiv a primarului, care anunţase demolarea acestor tabere la sfârşitul lui august, după o tragedie similară soldată...
Continue Reading

Peter Kovacs, antrenorul demis al Otchimului:„Multe jucătoare se cred vedete!”

Peter Kovacs, antrenorul demis al Otchimului:„Multe jucătoare se cred vedete!”Fostul antrenor al Oltchimului, Peter Kovacs, nu se împacă deloc cu ideea îndepărtării sale de la echipă. La o zi după ce gruparea din Zăvoi, cu Anja Andersen pe bancă, a debutat cu dreptul în Grupa I principală a Ligii...
Continue Reading

Flutur: Acuzaţiile lui Ponta dovedesc că PSD este tot mai nervos şi disperat

Flutur: Acuzaţiile lui Ponta dovedesc că PSD este tot mai nervos şi disperatVicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, astăzi, că acuzaţiile liderului PSD, Victor Ponta, la adresa PDL dovedesc că PSD este „tot mai nervos şi disperat”, ajungând să folosească un limbaj jignitor care depăşeşte cu mult cadrul civilizat...
Continue Reading
12