Vadim îl atacă dur pe Băsescu
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a declarat joi, la Antena 3, că ancheta ANI împotriva sa este un „proces politic”, făcut la comanda preşedintelui Traian Băsescu, şi urmează să acţioneze în instanţă Agenţia pentru acuzaţiile aduse. „Ce pot să răspunzi la o asemenea aberaţie? Pe mine m-au găsit să mă acuze...
„La insistenţele lui Băsescu, familia lui Teo Peter a primit o sumă cu multe zerouri”
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine, într-o postare pe blog, că familia lui Teo Peter nu a primit „despăgubire jignitoarea sumă de 8000 de dolari”, ci, la insistenţele şefului statului, i-a fost acordată „o sumă cu mai multe zerouri”. Lăzăroiu începe prin a critica afirmaţiile liderului PSD Victor Ponta. „Preluând minciunile...
Adrian Severin este la un pas de a pierde imunitatea de europarlamentar
Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat luni că, dacă ar fi în locul lui Adrian Severin, ar prefera să facă un gest prin care să nu mai poată fi acuzat că se „ţine” de o anumită funcţie, lăsând să se înţeleagă că europarlamentarul social-democrat ar trebui să demisioneze. Întrebat dacă Adrian Severin ar trebui...
Antonescu nu este sigur că îl va susţine pe Oprescu la primăria capitalei
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că la nivelul USL nu s-a convenit deocamdată asupra susţinerii lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei pentru un nou mandat, precizând însă că există această posibilitate conform protocolului USL. Antonescu a fost întrebat despre unele afirmaţii ale preşedintelui PSD, Victor Ponta, referitoare la...
Sandra Stoicescu s-a mutat cu biroul la înălţime.
Sandra Stoicescu s-a mutat cu biroul la înălţ; Zi de zi, Sandra Stoicescu se loveşte de necazurile oamenilor simpli, prin prisma noului său job, acela de preşedinte al Fundaţiei „Mereu Aproape”. Vedeta TV nu a devenit deloc mai puţin ocupată ca atunci când prezenta ştirile, pentru că, zilnic, de...
Mitropolitul Bartolomeu Anania se simte puţin mai bine şi a deschis ochii!.
Mitropolitul Bartolomeu Anania se simte puţin mai bine şi a deschis ochii!.Mitropolitul Maramureşului rămâne în continuare intubat, dar a deschis ochii pentru prima oară de când s-a întors din clinica de la Viena. Acolo, medicii au decis să îl trimită acasă, în România, pentru că starea sa fragilă nu...
Antena 3, lider de audienţă în nişa de ştiri, în zilele de 26 şi 27 ianuarie
Antena 3, lider de audienţă în nişa de ştiri, în zilele de 26 şi 27 ianuarieAntena3 a fost lider de piaţă pe zona de ştiri două zile consecutive, în zilele de 26 şi 27 ianuarie, perioadă în care s-a derulat reţinerea de către DNA a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş...
Tineri care jefuiau poştaşul, bătuţi crunt de pensionari.
Tineri care jefuiau poştaşul, bătuţi crunt de tineri care au vrut să jefuiască un poştaş care le aducea bătrânilor pensiile, au fost bătuţi crunt de pensionarii din blocul în care s-au hotărât să atace, informează Antena 3. „Au venit doi tipi mascaţi cu cagule pe faţă, unul a...
Un bărbat de 58 de ani din Bucureşti a ars în casă.
Un bărbat de 58 de ani din Bucureşti a ars în casă.Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei sobe defecte. Vecinii omului spun că bărbatul fura curent şi folosea instalaţii improvizate ceea ce ar fi putut să fie o altă cauză a deflagraţiei. Incendiul...
Un român i-a dat foc colegului de cameră după ce acesta l-a infectat cu HIV.
Un român i-a dat foc colegului de cameră după ce acesta l-a infectat cu bărbat de origine română a fost condamnat în Cipru la nouă ani de închisoare după ce şi-a incendiat colegul de cameră, pe care îl acuză că i-a dat virusul HIV. Românul era convins că...



