Bercea Mondial cu un alt glonţ pe ţeavă pentru Băsescu
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, continuă atacurile la adresa familiei Băsescu. Vineri, el a făcut noi dezvăluiri incendiare, care l-ar putea aduce pe Traian Băsescu în fața anchetatorilor, pentru declarații. Bercea a intrat în legătură telefonică cu jurnaliștii aflați la Tribunalul Constanța, unde a avut loc primul termen din...
Băsică rămâne la beci
Tribunalul Constanţa a hotărât, ieri, să îl menţină în continuare în spatele gratiilor pe Marius Constantin zis Băsică, ginerele lui Bercea Mondial, după ce acesta a solicitat schimbarea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia tribunalului va putea fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa. Magistraţii...
Bercea Mondial a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor calificat, a fost condamnat, miercuri, la şapte ani şi jumătate de închisoare cu executare, de magistraţii Tribunalului Olt, decizia nefiind definitivă. Sentinţa a fost anunţată, miercuri, de judecătoarea Diana Cotoi de la Tribunalul Olt, în prezenţa rudelor lui Bercea,...
Descinderi ale poliţiştilor în locuinţele lui Bercea Mondial
Descinderi ale poliţiştilor în locuinţele lui Bercea MondialMai multe înscrisuri şi obiecte necesare cercetărilor în dosare de spălare de bani şi evaziune fiscală au fost ridicate de procurori, în urma percheziţiilor care au avut loc în Drăgăneşti-Olt şi Slatina în mai multe locaţii ce aparţin lui Bercea Mondial. …...
Bercea Mondialul rămâne după gratii
Curtea de Apel Craiova a respins, miercuri, recursul la măsura arestării preventive depus de Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, astfel încât acesta va rămâne în arest preventiv. Anunţul a fost făcut de preşedintele completului de judecată, judecătorul Mircea Şelea. Rudele lui Bercea Mondial, care au aşteptat în faţa...