RP

EXCLUSIV: Expertiza din dosarul privatizării ICA, favorabilă lui Voiculescu. S-a respectat legislaţia în vigoare

Expertiza contabilă judiciară depusă la dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu şi alte persoane sunt judecate pentru modul de privatizare a institutului, arată că legislaţia existentă în 2003, la momentul privatizării, permitea un raport simplificat de evaluare a acţiunilor societăţii.
Continue Reading
Politichie externa

Al-Assad conduce Siria după modelul unui cartel

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad seamănă cu un cartel mafiot preocupat să îşi apere teritoriul prin orice mijloace şi a cărui lăcomie depăşeşte obiectivele politice. Assad îşi ţine militarii în beznă. Pentru a fi împiedicaţi să dezerteze, soldaţii sunt mutaţi în noi locaţii la interval de câteva zile, fără telefoane...
Continue Reading
Politichie externa

Liberalii vor fi scoşi din AIE

Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) va fi refăcută până la sfârşitul anului, iar fostul preşedinte moldovean Mihai Ghimpu, liderul liberalilor, nu va mai face parte din această coaliţie aflată la putere, a declarat Igor Dodon, liderul socialiştilor. Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) pot forma o...
Continue Reading
Politichie centrala

Partidele politice pot rămâne fără finanţare

Strategia naţională anticorupţie, aprobată de Guvern în şedinţa de marţi, prevede şi modificarea legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin introducerea unor noi reguli care urmează să fie stabilite. „Este avută în vedere inclusiv modificarea legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale pentru creşterea...
Continue Reading
Politichie centrala

„Băsescu vrea să rămână în istorie”

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu consideră că Traian Băsescu vrea să rămână în istorie prin revizuirea Constituţiei, el menţionând că semnătură preşedintelui lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea şi că „nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă”. „Sunt slabe speranţe să iasă ceva rezonabil din...
Continue Reading
Politichie locala

Turiştii din zona Golfului, Turcia şi China vor primi viză în 10 zile

Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat, miercuri, pe ambasadorul Qatarului, Salem Abdullah Sultan Al-Jaber, că turiştii din ţara sa, dar şi din alte state din zona Golfului, precum şi din Turcia şi China, vor obţine în maximum zece zile viza pentru a veni în România. „Ministerul de Interne deja a...
Continue Reading
Politichie locala

15 hectare de plajă au fost închiriate

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a organizat la sfârşitul săptămânii trecute licitaţia pentru transmiterea dreptului de folosinţă a plajei Mării Negre, fiind închiriaţi, pentru unul sau mai multe sezoane estivale, peste metri pătraţi de plajă. Potrivit unui comunicat al ABADL, ofertele au putut fi depuse până la...
Continue Reading
Sport

Dani Coman regretă că a aruncat cu sticla înspre suporteri

Portarul echipei Rapid, Dănuţ Coman, roagă galeria formaţiei giuleştene să înţeleagă starea de tensiune în care se găsea la meciul cu Concordia Chiajna şi afirmă că regretă incidentul din finalul partidei, când a aruncat cu o sticlă spre suporterii aflaţi la peluza I a stadionului. „În mod deosebit, am...
Continue Reading
Eveniment

Tariful social la energia electrică va fi eliminat

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică. Consumatorii casnici consideraţi vulnerabili odată cu liberalizarea tarifelor,...
Continue Reading