Vosganian îşi critică proprii colegi de partid
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian critică liderii PNL care se „irosesc în replici tăioase”, fără să-l numească pe Crin Antonescu, dar punctează că acest gen de atitudine, combinată şi cu calculele PSD, nu face decât să-i dea Guvernului Boc un moment de respiro şi să-l menţină la putere. „Se pare...
Se pot cumpăra bilete la concertul Roxette
Biletele la concertul pe care trupa suedeză Roxette îl va susţine anul viitor la Bucureşti costă între 120 şi 350 de lei şi se vor pune în vânzare de luni, cu o zi mai devreme decât a fost anunţat iniţial, potrivit unui comunicat emis de organizatorii evenimentului, compania Emagic....
Spice Girls s-ar putea reuni în 2012
Spice Girls s-ar putea reuni pentru un concert special susţinut în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, a declarat fosta membră a formaţiei, Mel C. Cântăreaţa, ajunsă între timp la vârsta de 36 de ani, spune că îşi doreşte să urce din nou pe scenă alături de vechile...
Borisov a oprit construirea gazoductului Rusia-Grecia
Boiko Borisov a oprit construirea tronsonului bulgar al conductei petroliere Burgas-Alexandroupolis, proiect al Rusiei, Bulgariei şi Greciei, invocând motive legate de mediu. În 2007, Rusia, Grecia şi Bulgaria au semnat un contract pentru construirea conductei. Însă lucrările au fost amânate, după ce Bulgaria a format un nou Cabient, condus...
Omar Hayssam va fi trimis în România după ce îşi va ispăşi pedeapsa primită în Siria
Tratatul între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea reglementează, printre altele, infracţiunile pentru care se poate cere extrădarea, obligaţia de extrădare, dar şi motivele obligatorii şi facultative de refuz, potrivit Ministerului Justiţiei (MJ). Potrivit sursei citate, cu ocazia vizitei oficiale în România a preşedintelui sirian Bashar Al-Assad au...
De la SGV la gradat profesionist
Preşedintele UNPR, deputatul Gabriel Oprea, a depus în Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, prin care se urmăreşte schimbarea denumirii acestora în „soldaţi şi gradaţi profesionişti”. Iniţiativa legislativă a ministrului Apărării a fost depusă în cursul acestei săptămâni la...
Apropierea Moldovei de UE deranjează Rusia
Faptul că Republica Moldova a devenit mult mai activă în ceea ce priveşte comunicarea cu UE şi SUA , iar problema transnistreană a apărut pe agenda dialogului între UE şi Federaţia Rusă, îi deranjează pe unii oficiali de la Moscova, potrivit expertului Oazu Nantoi. Expertul în dosarul transnistrean a declarat că...
România este opţiune pentru o bază radar a scutului NATO
România sau Bulgaria sunt alte opţiuni pentru o eventuală găzduire a unei baze radar în cadrul scutului antirachetă al NATO, dacă Turcia nu îşi va da acordul pentru a primi pe teritoriul său un astfel de sistem. România negociază deja cu Statele Unite găzduirea a 24 de rachete terestre interceptoare de tip...
Obama a vorbit în indoneziană la Jakarta
Preşedintele american Barack Obama şi-a demonstrat cunoştinţele de limbă indoneziană în timpul vizitei de 19 ore în ţara unde şi-a petrecut patru ani din copilărie, ceea ce i-a bucurat pe localnici. În deschiderea discursului rostit miercuri la Universitatea din Indonezia, Obama a spus: „Assalamulaikum. Salam sejahtera” (Pacea fie cu voi. Prosperitate...
Bute a fost premiat de Roberta Anastase
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a primit, miercuri, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, o plachetă, el fiind abordat, la vizita în Parlament, de câţiva deputaţi şi jurnalişti pentru fotografii şi autografe. Bute a vizitat Parlamentul la invitaţia deputatului PDL Dan Zătreanu, el venind la Camera Deputaţilor...


