Gloria Bistriţa la un pas de desfiinţare
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că situaţia financiară a clubului este atât de gravă încât gruparea ardeleană se află în pragul desfiinţării şi că fotbaliştii i-au transmis că nu mai joacă dacă nu li se achită banii pentru chirii. „Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să...
Borcea, fraţii Becali, Copos şi alţii riscă închisoarea în „Dosarul transferurilor”
Toţi cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor şi-au susţinut nevinovăţia, marţi, în faţa instanţei, la finalul procesului, principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, afirmând că se poate considera vinovat doar pentru faptul că a fost un idiot care a investit zeci de milioane de euro în club. „Am...
Gloria Bistriţa are datorii de 8 milioane de lei
Clubul Gloria Bistriţa are datorii de peste opt milioane de lei, o parte din sumă fiind solicitată de Elba Timişoara, firma care a montat instalaţia de nocturnă pe stadion şi nu a încasat toţi banii pentru această lucrare. Potrivit unui raport întocmit de Asociaţia Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa la...
Poli a ajuns la mâna TAS-ului
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, la , că membrii Comitetului Executiv nu pot schimba hotărârile Comisiei de Licenţiere, dar cluburile fără licenţă FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor se pot adresa TAS pentru a-şi câştiga dreptul de a evolua sezonul viitor în Liga I. Membrii Comitetului Executiv al...
FC Timişoara şi Gloria Bistriţa au fost retrogradate!
Vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, locul 15, nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul Universităţii Craiova, a anunţat, marţi, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu. FC Timişoara nu a primit licenţa pentru...
Steaua negociază pentru Moraes şi în avion
Steaua negociază pentru Moraes şi în avionSteaua a plecat azi în Antalya în acelaşi charter cu Gloria Bistriţa, alături de Pandurii şi CFR Cluj, prilej pentru oficialii grupării din Ghencea de a relua discuţiile despre transferul lui Moraes. Atacantul brazilian a declarat şi el că se aşteaptă ca până...
Moraes: "Dorinţa mea e să joc la Steaua, dar nu s-a rezolvat nimic"
Moraes: "Dorinţa mea e să joc la Steaua, dar nu s-a rezolvat nimic"Gloria Bistriţa a plecat azi în Antalya în acelaşi avion cu Steaua. Moraes a ajuns în cantonamentul din Turcia ca jucător al Gloriei, dar s-ar putea întoarce în ţară în echipament „roş-albastru”. Citeste articol intreg
Becali nu „plusează” pentru Moraes
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, la , că preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a schimbat termenii înţelegerii privind transferul lui Junior Moraes iar el nu este dispus să plătească suma cerută de gruparea bistriţeană. „Nea Jean a schimbat oferta. Nici eu n-am să cedez pentru că pe urmă...
Becali: "Ne-am înţeles cu Moraes, luni e în Ghencea!"
Becali: "Ne-am înţeles cu Moraes, luni e în Ghencea!"Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat în această seară, la GSP TV, că s-a înţeles cu Ribeiro Moraes pentru un transfer la gruparea din Ghencea, atacantul Gloriei Bistriţa urmând a sosi luni la Bucureşti. „Dacă a zis Moraes că s-a înţeles...
Becali: "Moraes nu mai vine! Olăroiu mi-a recomandat un alt atacant!"
Becali: "Moraes nu mai vine! Olăroiu mi-a recomandat un alt atacant!"Finanţatorul Stelei Gigi Becali, a declarat, vineri seară, că transferul jucătorului brazilian de la Gloria Bistriţa, Junior Moraes, nu se va realiza în proporţie de 90 la sută, însă are o ofertă de a aduce un atacant din zona...