Eveniment

Elena Udrea audiată ca martor în dosarul vămii Agigea

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi că în cursul acestei zile a fost audiată la DNA ca martor, în dosarul corupţiei din portul Constanţa, la cererea avocatului senatorului PDL Mircea Banias. „Am dat o declaraţie de martor în acest dosar, pentru că cei de acolo vorbind,...
Continue Reading
Politichie locala

Udrea susţine că în sudul litoralului trebuie făcute investiţii masive

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, afirmă că este nevoie de proiecte pentru ca sudul litoralului să devină din nou competitiv şi să atragă cât mai mulţi turişti, propunându-şi pentru început ca această parte a litoralului să se ridice măcar la nivelul anilor ’90. „Cred că cel mai important este că reuşim să facem...
Continue Reading
Eveniment

„România are un potenţial enorm pentru turism”

Secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Taleb Rifai, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, la Bucureşti, că România se îndreaptă  în direcţia cea bună în ceea ce priveşte turismul şi că prezintă totodată un potenţial important în sector. „România este o destinaţie bogată în resurse de turism, are...
Continue Reading
Politichie locala

Portul turistic Mangalia a fost modernizat

Portul turistic Mangalia a fost reabilitat şi modernizat în urma unei investiţii de 22,16 milioane lei, suportată în cea mai mare parte de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), recepţia lucrărilor având loc vineri. „Suprafaţa reabilitată şi modernizată este de peste mp, iar noua alee a portului are o lungime de...
Continue Reading
Politichie centrala

Elena Udrea investeşte zece milioane de lei în Filarmonica Braşov

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat sâmbătă, la Braşov, contractul de finanţare a lucrărilor de amenajare a sediului Filarmonicii din Braşov, contract în valaore de 10 milioane de lei, din care 9 milioane din fonduri europene. „Proiectul de amenajare a sediului Filarmonicii, care va deveni un...
Continue Reading
Investigatii

„Udrea şi Obreja vor să justifice două milioane de euro”

Jurnalistul sportiv Cătălin Tolontan critică organizarea meciului lui Lucian Bute spunând că pentru a justifica suma de două milioane euro bani europeni „cuplul de cheltuitori” Elena Udrea-Rudel Obreja „iau de proşti” românii susţinând că meciul va fi urmărit de 400 de milioane de oameni. „Scriu despre sport de 21 de ani. Am...
Continue Reading
Politichie centrala

„Oprescu se comportă ca un şmecher care ocoleşte legea”

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea îl critică pe Sorin Oprescu pentru că a deschis Pasajul Basarab fără să existe recepţia finală a lucrării şi în ciuda avertismentelor ISC şi susţine că primarul general se comportă ca un „şmecher” care ocoleşte legea. „În ziua în care Sorin Oprescu inaugurează cu fanfară Pasajul Basarab, o macara s-a prăbuşit peste...
Continue Reading
Politichie locala

„Nu am vorbit niciodată cu Banias de numirile din vămi”

Elena Udrea consideră  că implicarea numelui său în diverse afaceri reprezintă  doar „legende” care se propagă cu atât mai bine cu cât este vorba de o persoană importantă, precizând despre situaţia de la Constanţa că nu a discutat niciodată cu Mircea Banias sau altcineva despre numirile în vămi. Udrea se referă,...
Continue Reading
Politichie locala

Taxa de acces în staţiunea Mamaia a fost desfiinţată

Consilierii locali constănțeni au votat, luni, într-o ședință extraordinară, eliminarea taxei de acces în stațiunea Mamaia. „Având în vedere că nu mai putem colecta această taxă cu angajaţii primăriei, pentru că am fost obligaţi să-i dăm afară, aşa cum bine ştiţi, datorită restructurărilor promovate de domnul Boc, nu puteam...
Continue Reading
Politichie centrala

Elena Udrea îi ia apărarea lui Băsescu

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat luni că, prin ieşirea publică  a lui Traian Băsescu de duminică împotriva lui Vasile Blaga, acesta nu a făcut decât să „corecteze nişte informaţii”, adăugând că unii susţinători ai contracandidatului lui Emil Boc atacă „nepermis” Guvernul. „Din câte ştim noi, cei care suntem...
Continue Reading