Nokia îşi mută fabrica din Cluj în Republica Moldova
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat joi că Nokia a decis să-şi mute fabrica de la Jucu (judeţul Cluj) în Republica Moldova, din motive „strict economice”, iar compania ar urma să aplice aceeaşi măsură şi în alte ţări. „Din câte ştiu eu, este vorba de 90% din angajaţi, circa de...
„Închideţi odată subiectul datoriilor Rompetrol”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Şcoala de vară a OTPDL, că dosarul Rompetrol ar trebui închis, „cu datoriile pe care le are”. „Rompetrol – un alt proiect care stă blocat. Îl tergiversăm, deşi ne este clar că ordonanţa prin care s-a făcut este prost scrisă. Bine, prost scrisă, închide...
Trupul neînsufleţit al deputatului Liana Dumitrescu a fost depus la Parlament.
Trupul neînsufleţit al deputatului Liana Dumitrescu a fost depus la parlamentarii prezenţi s-au aflat Sulfina Barbu, Raluca Trucan, Aura Vasile, Victor Surdu, Ioana Manolescu, Dănuţ Liga, dar şi ambasadorul Macedoniei la Bucureşti Ljupco Arsovki. De asemenea, au trimis coroane de flori Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea, Varujan...
Promisiunile lui Vreme de la Comunicaţii: informatizarea e pe vine
Promisiunile lui Vreme de la Comunicaţii: informatizarea e pe vinePrezent la relansarea „Bibliotecii Naţionale de Programe”, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a împrospătat calendarul informatizării României: ghişeul virtual de plăţi operaţional peste două săptămâni, în câteva primării; portalul eRomânia va fi inaugurat în şase luni!Fără să precizeze care sunt primele...


