James Franco şi Anne Hathaway criticaţi pentru gala Oscar 2011
Alegerea actorilor James Franco şi Anne Hathaway drept prezentatori ai galei Oscar 2011 a fost greşită, susţin unii membri ai Academiei Americane de Film – asociaţia profesională care decernează cele mai importante premii din cinematografia mondială. Surse din cadrul Academiei au declarat pentru presa din SUA că greşeala a...
Mubarak şi-a pus la adăpost averea
Preşedintele egiptean Hosni Mubarak ar fi folosit ultimele 18 zile petrecute la putere, de la izbucnirea protestelor până la demisia sa, pentru a-şi muta averea în conturi secrete din străinătate, au declarat surse din serviciile occidentale de informaţii. Fostul preşedinte egiptean este acuzat că a strâns o avere de peste...
Daniel Constantin: În PC sunt voci care dezaprobă alianţa cu PSD şi PNL
Daniel Constantin: În PC sunt voci care dezaprobă alianţa cu PSD şi PNLLiderul PC, Daniel Constantin, a declarat astăzi, la Consiliul Naţional al partidului, că va fi primul care va cere retragerea conservatorilor din Uniunea Social Liberală dacă principiile acesteia vor fi încălcate şi a admis că sunt voci...


