Tensiuni între Putin şi Barroso
Intenţia UE de a le interzice furnizorilor de gaz să administreze direct şi sistemele de aprovizionare a generat tensiuni între premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso,în cursul întâlnirii de joi. Planurile UE ar putea afecta companiile ruse, a declarat Putin la o conferinţă de presă organizată după reuniunea de la Bruxelles, comparând măsura cu o „confiscare a proprietăţii”. Rusia este principalul furnizor de gaze naturale pentru UE şi desfăşoară în prezent două proiecte de construcţie de gazoducte – Nord Stream şi South Stream. Însă Barroso a reiterat că noul cadru energetic al blocului respectă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi, în concluzie, nu este discriminatoriu. El a subliniat că afectează atât companiile străine, cât şi pe cele europene. Între timp, Putin a subliniat importanţa Rusiei ca furnizor energetic de încredere, în special în condiţiile în care revoltele din nordul Africii ameninţă aprovizionarea Europei. El a afirmat şi că este îngrijorat de faptul că situaţia din Libia a dus la o creştere importantă a preţului petrolului, ceea ce pune în pericol economia mondială. Reprezentanţii Guvernului rus şi Comisiei Europene au examinat joi posibilitatea de a încheia alianţe strategice în sectorul agriculturii, construcţiei de automobile, şantierelor navale, medicinei şi industriei farmaceutice, a anunţat Putin. „Astăzi am evocat necesitatea de a ne coordona eforturile, inclusiv pentru conceperea unor scenarii comune pe termen lung pentru dezvoltarea diferitelor sectoare: agricultură, automobile, construcţii navale, medicină, producţie de medicamente. Ar fi posibil să avem alianţe strategice, a declarat el, „adăugând că aceste alianţe sunt în curs de concepere. Această idee a fost formulată pentru prima dată de şeful guvernului rus cu ocazia unei vizite în Germania, la sfârşitul lunii noiembrie 2010.
Lasă un răspuns