Asigurările RCA ar putea creşte la minim 160 de euro
Prima minimă la poliţele de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) ar trebui să ajungă la 160-180 euro pe an, astfel încât să acopere frecvenţa daunelor şi cheltuielile companiilor de asigurare de pe piaţă, susţin reprezentanţii brokerilor. „Potrivit reprezentanţilor brokerilor de asigurări, prima minimă la asigurările RCA, segment care deţine peste 37% din volumul total de subscrieri pe asigurări generale, ar trebui să ajungă la un nivel de 160-180 de euro. Calculele arată că doar prima tehnică minimă, care arată frecvenţa şi dauna medie la RCA, ar trebui să se situeze la 128 de euro. Dacă la prima tehnică se adaugă şi cheltuielile companiilor de asigurare, atunci nivelul minim al poliţei ar trebui să ajungă la 160-180 de euro. Concluzia brokerilor din asigurări a fost că toţi asigurătorii care vând în prezent sub acest nivel înregistrează pierderi pe segmentul RCA”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR). Membrii UNSICAR, împreună cu societăţile de asigurări partenere, s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute, la Eforie Nord, pentru a discuta despre modul în care industria de asigurări locală a reuşit să facă faţă provocărilor multiple induse de criza economică şi despre soluţiile ce ar putea fi aplicate, astfel încât să se diminueze efectul unor posibile presiuni viitoare la care ar putea fi supus business-ul din piaţa de asigurări. „Preţurile poliţelor RCA, creşterea ponderii despăgubirilor acordate pentru vătămări corporale în total daune plătite de asigurătorii auto şi calitatea serviciilor oferite clienților de produse de asigurare reprezintă principalele surse de îngrijorare pentru brokeri și asigurători. În plus, piaţa asigurărilor din România se află încă sub presiunea unor posibile şocuri externe care, odată propagate, vor avea influenţe nefavorabile directe asupra afacerilor asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări”, se mai arată în comunicat. Un alt motiv de îngrijorare este legat de serviciile oferite clienților în cazul poliţelor RCA. Brokerii consideră că, în alegerea unei poliţe RCA, calitatea serviciilor oferite de asigurători a devenit un factor mai important decât preţul. O posibilă soluţie pentru creşterea calităţii serviciilor legate de daunele aferente poliţelor RCA ar fi instrumentarea acestora de societăţi independente, au spus brokerii. De altfel, acest lucru a fost posibil până în anul 2010, când o normă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a interzis externalizarea serviciilor de constatare şi lichidare a daunelor în cazul RCA. „Asigurătorii şi brokerii au convenit inițierea unei acţiuni comune pe lângă CSA pentru reintroducerea posibilităţii companiilor care emit poliţe RCA de a externaliza serviciile de instrumentare a daunelor”, se mai arată în comunicat. Despăgubirile acordate pentru vătămări corporale reprezintă o altă problemă importantă a pieței de RCA. Reprezentanții asigurătorilor, prezenți la întâlnirea organizată de UNSICAR, au arătat că ponderea despăgubirilor acordate pentru vătămări corporale în total daune plătite tinde să ajungă spre 50% în cazul unor companii, iar acest lucru ar trebui să conducă la creșterea tarifelor RCA. „Cu atât mai mult cu cât limitele de răspunere pe polița RCA vor crește, în 2012, la un milion de euro pentru pagube materiale și la cinci milioane euro pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial. În același timp, reprezentanții companiilor de asigurare au arătat că acționarii, care au finanțat până acum pierderile de pe segmentul RCA, pun presiuni mari pentru obținerea profitului”, se mai spune în comunicatul UNSICAR. Preşedintele UNSICAR, Bogdan Andriescu, consideră că problemele de pe segmentul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto conduc la afectarea noţiunii de asigurare şi, de aceea, se impune identificarea unor soluții care să îmbunătăţească managementul daunelor. „Deprecierea cursului de schimb și presiunile asupra inflaţiei reprezintă alți factori ce ar trebui să influenţeze nivelul tarifelor RCA, pentru că fluctuaţiile acestora se reflectă în mod direct în costul daunelor. Anul trecut, de exemplu, dacă luăm în calcul doar majorarea TVA și tot ar fi trebuit să vedem o creştere a preţurilor practicate la acest tip de asigurare”, a arătat Bogdan Andriescu. Reprezentanţii companiilor de asigurare spun însă că anul 2011 a marcat tendinţa de echilibrare a portofoliului auto, care deţine încă supremaţia în piaţa locală de asigurări, cu alte linii de produse, cum ar fi asigurarea de bunuri şi proprietăţi. Brokerii consideră însă că evoluția spectaculoasă înregistrată pe segmentul property a fost susținută de introducerea obligativităţii pentru asigurarea locuinţei. Din perspectiva asigurătorilor, saltul calitativ al portofoliului de asigurări facultative se va produce după ce se va atinge o un grad de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinței de 50-60%. Brokerii sunt de părere că, în prezent, atât prima medie cât și calitatea serviciilor pe segmetul facultativ al asigurărilor pentru locuințe s-au înscris pe o tendință de scădere. În ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de brokeraj, și a celei de asigurări în ansamblul său, intermediarii consideră că asigurările private de sănătate vor juca un rol important, așa cum s-a întâmplat și în cazul lansării pensiilor private facultative și a polițelor obligatorii pentru locuințe. Brokerii au arătat însă că piaţa de asigurări trebuie să continue şi să dezvolte demersurile de educare și informare a populației și este nevoie de acțiuni concertate – UNSICAR, asigurători și CSA – şi constante în acest sens. Cu atât mai mult cu cât obiectivele esențiale ale industriei sunt, în continuare, stabilitatea și consolidarea încrederii consumatorilor de produse de asigurări. La eveniment au participat reprezentanţi ai companiilor de asigurare: Astra Asigurări, Generali România, Groupama, Euroins, Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom şi BCR Asigurări. Piaţa de asigurări generale a scăzut anul trecut cu 7,5%, la 6,69 miliarde lei faţă de 2009. Companiile de pe piaţa românească de asigurări au plătit anul trecut daune de 5,439 miliarde lei, în scădere cu 7,18% faţă de 2009, din care asigurările generale reprezentau 87,4% din totalul indemnizaţiilor brute plătite, potrivit datelor CSA. În 2010, segmentul asigurărilor Casco a înregistrat o scădere de 25,12%, la 2,49 miliarde lei, în timp ce segmentul asigurările RCA a înregistrat o creştere de 11,26%, până la 2,5 miliarde lei. UNSICAR a fost înfiinţată în anul 2000, la iniţiativa a 12 societăţi de intermediere şi consultanţă în asigurări. În prezent, UNSICAR are 88 de membri, care generează 65% din volumul total de prime intermediate în piața de asigurări din România.
Lasă un răspuns