Doi administratori ai unor societăţi comerciale din Constanţa sunt cercetaţi pentru o evaziune fiscală de aproximativ 10 milioane de lei, prin achiziţionarea de cereale de la mai mulţi furnizori, fără declararea operaţiunilor comerciale, informează duminică Poliţia Română. Potrivit sursei citate, în urma activităţilor desfăşurate, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa au documentat activitatea infracţională a doi administratori de firmă din municipiul Constanţa. Poliţiştii au stabilit că cele două persoane, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, au achiziţionat în perioada 2008-2010 cereale de la 11 furnizori, iar tranzacţiile comerciale efectuate au fost formale, fără conţinut economic real, prin nedeclararea operaţiunilor comerciale desfăşurate. „Sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul general consolidat al statului, societatea comercială administrată de cei doi suspecţi a cauzat un prejudiciu în valoare de 9.953.953 de lei, constând în TVA, impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi aferente”, se arată în comunicatul remis duminică. Cei doi administratori sunt cercetaţi pentru evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la obligaţiile fiscale. Totodată, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, întrucat prejudiciul stabilit de organele fiscale depăşeşte echivalentul în lei a 1 milion de euro, se mai arată în comunicat.