Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, dă pe blog lămuriri asupra afirmaţiei sale legate de „România care cerşeşte”, menţionând că a folosit o metaforă şi că nu a vrut decât să spună că PDL trebuie să adune electoratul activ. „Am spus sâmbătă, la Pitești, că mi-aș dori pentru PDL voturile României care muncește, nu pe cele ale României care cerșește (și gravitează în jurul sacului de iluzii vândute de socialiști). Era o metaforă, dar am convingerea că electoratul de dreapta pricepe foarte bine mesajul meu. România <care cerșește> nu reprezintă nicidecum 50% din populație: e vorba de o minoritate care așteaptă totul de la statul asistențial. Aici intră și cetățenii care sunt la cheremul mitei electorale și se lasă cumpărați cu doi mici sau o găleată. Sunt cei care șed până la brâu în apă, la birt, și așteaptă să le salveze bunurile statul, armata, pompierii… mereu alții, nu ei înșiși. Sunt, în fine, masele de manevră pauperizate ale stângii. Ei trebuie scoși din mizerie, desprinși de asistență, imunizați la mita electorală, dezvățați să cerșească mereu ajutorul statului, adică până la urmă al celor care plătesc taxe și impozite”, precizează ministrul. El arată că nu a vrut decât să transmită că numai munca îi va scoate pe români la liman. „Ca persoană care muncește pe brânci, de la 19 ani, când am avut primul job (corector la o editură), cred că numai munca asiduă a românilor harnici ne va scoate la liman. Ne trebuie 20 de ani de muncă serioasă pentru a sta realmente alături de statele UE dezvoltate. Ce om cu mintea la cap va nega această evidență? Dreapta populară are misiunea adunării electoratului activ profesional: românii întreprinzători, profesorii, medicii, etc. Cei care susțin această țară, creatorii de valoare adăugată. Până și susținătorii USL trebuie să se deplaseze treptat spre libertate, responsabilitate și o etică a efortului bazat pe merit. Vremea asistențialismului a fost gonită de criza mondială. Cu atât mai bine pentru România”, conchide prim-vicepreşedintele PDL. PDL trebuie să fie un partid de centru-dreapta, popular şi susţinut „de România care lucrează, nu de România care cerşeşte”, pentru a avea succes în următoarele confruntări electorale, a afirmat sâmbătă, la Piteşti, vicepreşedintele democrat-liberal Teodor Baconschi. „Este extrem de important pentru victoria noastră de la anul să fim cât mai aproape de aceşti oameni, în dialog nesimulat şi permanent cu ei, să le preluăm agenda şi în acelaşi timp să ne poziţionăm pe eşichierul politic ca principal partid de centru-dreapta, partid popular în ambele sensuri ale cuvântului, din punct de vedere doctrinar şi în acelaşi timp susţinut de România care lucrează, nu de România care cerşeşte”, a spus ministrul de Externe. Departamentul de politică externă al PSD îi solicită preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc să îl demită imediat pe Teodor Baconschi de la MAE din cauza declaraţiei acestuia.