Băsescu atacă: „Desfiinţarea ANI ar putea afecta aderarea la spaţiul Schengen”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că trebuie avută în vedere şi situaţia în care, fără o Agenţie de Integritate
funcţională, s-ar putea reactiva, la Bruxelles, discuţiile despre cuplarea mecanismului de cooperare şi verificare pe Justiţie odată cu intrarea României în spaţiul Schengen. Băsescu le-a spus liderilor formaţiunilor care sprijină, din Parlament, Guvernul, că din discuţiile avute săptămâna trecută la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene a constatat că faptul că ANI a fost lăsată fără atribuţiuni a produs „o reacţie foarte neplăcută”. „Nu pentru că s-ar amesteca în treburile noastre, ci surpriza a fost legată de nerespectarea angajamentelor pe care ni le-am luat, am înfiinţat-o şi practic tot printr-o instituţie românească a fost desfiinţată din punct de vedere funcţional agenţia”, a explicat şeful statului, la Palatul Cotroceni, reprezentanţilor majorităţii care susţine Guvernul, în cadrul consultărilor pe marginea legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. „Sper că majoritatea va fi suficient de prezentă pentru ca legea să treacă într-un timp cât mai scurt pentru a nu pune sub semnul întrebării chiar şi privirile pe care le are Comisia acum către intrarea României în spaţiul Schengen. A mai fost acest subiect ridicat la Bruxelles, cuplarea mecanismului de cooperare şi verificare pe justiţie cu intrarea României în spaţiul Schengen. Nu este o ameninţare, nu este o certitudine, dar este o posibilitate care trebuie avută în vedere în situaţia în care nu am avea Agenţia Naţională de Integritate funcţională ar putea să se reactiveze discuţiile pe cuplarea mecanismului cu intrarea în spaţiul Schengen”, a subliniat Traian Băsescu, pledând pentru o adoptare cât mai rapidă a unei noi legi, care să facă ANI funcţională după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale mai multe articole din vechea lege. „Întâlnirea are loc şi pe fondul obligaţiilor pe care toate cele trei structuri le au de a urma conţinutul tratatului de aderare la Uniune, iar mecanismul de cooperare şi verificare impune existenţa acestei instituţii ANI, care după cum bine ştiţi a fost curăţată de atribuţiuni şi va trebui găsită o soluţie legislativă”, a spus Traian Băsescu, în debutul consultărilor. „Decizia CCR a pus România în dificultate dar cred că astăzi în baza muncii pe care am desfăşurat-o în ultimele patru zile am găsit o soluţie prin care pe de o parte să răspundem exigenţei europene de a avea o Agenţie de Integritate”, a declarat, la rândul său, primul-ministru Emil Boc, prezent la consultări în calitate de lider al PDL. „Şi a românilor”, a intervenit Băsescu. „În primul rând pentru români e procesul de transparenţă de care trebuie să dăm dovadă în continuare. Ne-am ales o funcţie publică, e firesc să suportăm şi transparenţa necesară cu privire la modul de dobândire a averii, aceste cerinţe răspund românilor în utlimă instanţă dar şi mecanismului european care face din cetăţeanul român cetăţean cu depturi depline odată ce mecanismul de cooperare şi verificare pe justiţie va fi eliminat”, a subliniat Emil Boc.





Lasă un răspuns